Un concert iesit cumva din norma curenta a fost cel prezentat de grupul de percutionisti Bu-Shi-Do la Opera Nationala Bucuresti. Sub auspiciile Ambasadei Imperiale a Japoniei, a ONB si a Japan Foundation am avut parte de un spectacol inedit. Tocmai acest lucru ne-a si atras, altfel nu putem spune ca avem un interes aparte pentru armoniile extrem-orientale, precum acea poeta germana, Else Lasker Schüler, care se ducea special la Istanbul ca sa deguste muzica turceasca, de care era profund atasata.

Marturisim de la bun inceput surpriza noastra de a avea o sala plina de tineri, majoritatea covirsitoare a celor prezenti find under 30-ties, cumva straniu, pentru ca nu puteam banui atractia lor pentru muzica japoneza. Sau poate mirajul ritmului, al percutiei tobelor, mult mediatizate de muzica pop-rock-house-metalic, sa fi fost un argument in plus fata de mult mai putin frecventatul Festival al harpei, derulat tot in aceste zile, cu mult mai putini spectatori. Bu-shi-do este un grup de muzica traditionala japoneza, infiintat in 2005 de doi frati, Hiroshi si Ajo, virtuozi ai tobelor traditionale, si Michiachi, specialist in „shamisen“, un fel de chitara cu trei corzi, cu un sunet particular, deja raspindit prin lume, ca si „sitarul“ indian, dupa ce Ravi Shankhar l-a facut celebru.

Deci doi „tobosari“, citeve tobe de diferite dimensiuni si forme, plus inca trei percutionisti-gimnasti-scamatori care au dat culoare si ritm mai mult spectacolului decit muzicii propriu-zise. Momente de intensa concentrare, sunete diafane sau stranii, atmosfera si nuante. Mai ales in prima parte, cind am avut parte (sic!) de piese traditionale, mai pe gustul nostru conservator-„reactionar“, fata de excesul de „tirkus“ din partea a doua. Mult apreciat si gustat de publicul june, ca si ritmurile si salturile „muzicii recente“, interpretate, la instrumente stravechi. Acum