Foto: EvZ

Fostii conducatori de lagare „infrumuseteaza” realitatea de la Canal, in timp ce povestile detinutilor trimisi la exterminare zugravesc o experienta de groaza.

Din relatarile fostilor comandanti de lagare de munca de la Canal, intervievati de EVZ, rezulta ca traiul detinutilor de la Poarta Alba, Periprava, Peninsula, Cernavoda, Capu Midia sau Galesu nu a fost nici pe departe atat de groaznic pe cat il infatiseaza povestirile celor care au scapat cu viata.

Si totusi, in paralel cu marturiile fostilor conducatori de „unitati de munca”, publicam pasaje relevante din memoriile lui Gheorghe al rumancii, fost detinut la Poarta Alba, la inceputul anilor ‘50. Tanarul militar dezertase pentru o zi din armata pentru a-si vedea sotia si copilul, dar a ajuns in final la munca silnica de pe Canal.

Amintirile sale au fost adunate de Dumitru Nicodim, fiul unui alt fost detinut, si publicate in cartea intitulata ca lagarul, „Poarta Alba”.

Cartea din care au fost selectate episoadele de mai jos descrie conditiile mizere si subumane in care traiau sclavii politici de la Canal, dar si modul in care gardienii care ii pazeau dispuneau de viata acestora.

„Impuscau fara somatie”

„Daca erai trimis aici pe o perioada mai mare de trei luni, erai sigur ca ajungi la cimitir. Se lucra numai la roaba, munca titanica, fara program, pana cadeai sau mureai.” (...)

„Primul ajutor consta in a-i lua de jos, din ploaie sau zapada, si a-i duce la camera-vorbitor de la poarta, apoi la infirmerie. Dar cand erau multi si se umpleau si camera de la poarta, si infirmeria, ramaneau in marginea drumului multa vreme, pana cand unii, inghetati, nu mai aveau nevoie de niciun ajutor si ajungeau direct la morga.” (...)

„Intr-o latura se afla Panoul de onoare cu brigazile fruntase si spargatorii de norme. Noi ii spu