Cind l-am intilnit prima data, am refuzat sa ma las impresionat de tinuta lui intelectuala, de cultura lui generala, de istoria lui de geek cu un bachelor, doua titluri de master si un Ph.D., toate in matematica (!). Nici look-ul lui de universitar – dintotdeauna – pe care sacoul statea mereu, chiar si dupa trei sedinte consecutive, à la Armani, nici faptul ca aterizase la noi venind direct de la Department of Defense nu m-au impresionat atit cit faptul ca la masa, in asteptarea unui vice-presedinte de colegiu care intirzia, a inceput calm sa-mi explice schimbarea culorilor frunzisului in padurile din Virginia. Nu auzisem pina atunci ca oamenii pot vina culori! Stiam ca bancherii si cancelarii si premierii vineaza ursi, ca fanii vineaza autografe, ca la vinat de functii si titluri ies carieristii.
Auzisem despre si vazusem chiar documentare cu vinatori de tornado. Dar culori? Sa vineze ei culori-in-schimbare?!
Dictionarul englez-roman al Academiei si Institutului de Lingvistica, editia 2004, pe care m-am ambitionat sa-l cumpar, desi frumoasa mea sotie, pe buna dreptate, mi-a dat de trei ori peste mina in tirg la Teatrul National – distrindu-se apoi de cum o sa aratam cu doua perechi de ochelari fiecare, incercind sa descifram minusculele caractere ale lucrarii – ei bine, dictionarul asta cu „peste 130.000 de articole“ traduce foliage prin frunzis, ratind dinamismul termenului. Dinamism de care, inainte de a-mi cunoaste fostul decan, la acea masa impecabil asezata – cu trei cutite in dreapta si trei furculite in stinga – nu eram, nici eu, fireste, constient.
Mai am si acum foita detasata din blocnotes pe care, din citeva miscari de creion, mi-a conturat Blue Ridge-ul, un masiv in Apalasi. Dupa care, a aranjat in jurul lui niste curbe mai mult sau mai putin paralele, ca niste izobare. Stiti ce marcau acele curbe? Fall foliage-ul. Adica
