De cind am vizitat pentru prima data Japonia, acum mai bine de douazeci de ani, mi-am facut obiceiul de a crea in orice spatiu in care ma gasesc, intr-un mod mai mult sau mai putin permanent, un mic colt japonez. Daca sint la mine acasa, acesta va fi un colt de gradina, daca ma aflu departe si printre straini, spatiul meu japonez se va restringe uneori la dimensiunile unei carti sau chiar si la o simpla scrisoare primita de la un prieten din Kyoto. Imi pare ca „Intersectiile“ au devenit cu timpul destul de incapatoare pentru a putea introduce si aici un mic „colt japonez“.
in afara satisfactiei (egoiste) pe care o resimt scriind despre teme japoneze, ma gindesc ca aceste insemnari ar putea aduce si o modesta contributie la un efort (altruist de asta data): acela de a familiariza cititorii revistei cu diverse aspecte ale culturii japoneze. As vrea sa reusesc sa o fac fara a incerca sa fiu prea riguros sau metodic, didactic sau… plictisitor; voi incepe deci cu citeva fragmente voit razlete, vag creionate, dar sugestive sper – aidoma unor desene japoneze.
Deschid cu o observatie care va parea poate ciudata cititorului: sint convins ca atit ethosul, cit si cultura japoneza au puncte de convergenta cu Romania, „intersectii“ pe care le descoperim la nivelul structurilor arhetipale tipice societatilor agricole milenare si care se manifesta apoi in domenii diverse, precum, spre exemplu, in obsesia legata de ideea „specificului national“. O alta observatie ar fi aceea ca, precum romanul, si japonezul s-a nascut poet: multi calugari si slujitori ai diverselor secte Zen (o ramura provenita dintr-un budism filtrat prin „matricea stilistica“ chineza), pustnici sau pelerini plecati in cautarea unui satori, au fost si mari poeti. in Japonia pe cale de a se moderniza, folclorul si traditiile orale au influentat foarte puternic noua intelectualitate, nascuta in u
