Anul acesta nu am mai participat la Astra Film Sibiu doar de placere, ci si ca sa lucrez. Am avut misiunea de a coordona aparitia ziarului festivalului (opt numere de opt pagini in 11 zile), lucru care s-a dovedit mult mai dificil decit ma asteptam. Noroc ca am avut o echipa de tineri jurnalisti a-ntiia (printre care si cosemnatarul acestui articol) si am reusit s-o scoatem la capat fara a ne fi rusine de nimic. Colac peste pupaza, m-am captusit cu o gripa pe cinste, iar doua zile le-am petrecut integral in redactie si in pat, insa mi-am revenit gratie doctorului neoficial al festivalului (multumesc, domnule Sandu!). Una peste alta, de abia in ultima zi de festival am reusit sa vad si eu un film (marele premiant, Cabal la Kabul de Dan Alexe), lipsit de orice griji. Totusi, as lua-o oricind de la capat.
O poveste amuzanta, care mi-a adus aminte de proze precum cele ale „tirgovistenilor“, in care personajele se iau la harta cu autorii lor (de data asta, au intrat in joc si... criticii). Toma Peiu, unul dintre redactorii ziarului, a scris o cronica foarte buna despre Bar de zi si alte povestiri de Corina Radu (singurul documentar romanesc premiat anul acesta!), in care cita si o replica a unei „eroine alcoolice“ nenumite. in ziua de dupa aparitia articolului, ma intilnesc la barul festivalului chiar cu regizoarea, care imi spune ca unul dintre personajele sale ar vrea foarte mult sa vorbeasca cu Toma. Nestiind despre ce e vorba, ii transmit mesajul colegului meu si il vad schimbindu-se instantaneu la fata, de parca avea o presimtire. Nu se insela. Cum de ce ti-e frica nu scapi, Toma nu a reusit sa evite confruntarea cu doamna din film, iar aceasta l-a facut cu ou si cu otet: ca nu ea era alcoolica si ca nu s-a documentat suficient pentru articol (daca ar fi mers la „Bar de zi“ – pare-se, un loc celebru pentru sibieni – si i-ar fi intrebat pe clientii fideli
