Zilele trecute, cunoscutul pastor baptist Iosif Ton a publicat o ampla marturie despre trecutul sau zbuciumat, de-a lungul caruia, printre altele, s-a intimplat sa fie racolat ca informator al Securitatii. Citind, logica diabolica a acelor timpuri te infasoara ca o mantie de sub care grozaviile la care am fost supusi capata un inteles aproape uitat. La o lectura emotionala, cititorul este dispus sa sufere alaturi de victima.
Pastorul isi recunoaste greselile trecutului, sustine ca s-a rupt de Securitate, a fost supus persecutiilor si a luptat impotriva sistemului pina la capat.
Desi nu este prima marturie de acest gen, spre deosebire de celelalte, pastorul Ton declara ca s-a lasat racolat cu placere, intr-un moment in care, sustine el, era ateu. Cu alte cuvinte, greseala sa a fost comisa numai impotriva oamenilor, nu si impotriva Divinitatii. Spre finalul marturiei, pastorul Ton nu-si are a reprosa decit un singur pacat: pe cind era credincios, a participat, in anii 1951-1953, la o serie de manifestatii pe durata carora a urlat, alaturi de turmele incolonate, „Slava lui Stalin!“. Pentru un om care s-a lepadat de Dumnezeu si a fost informator al Securitatii cel putin zece ani, pozitie din care recunoaste ca si-a turnat „fratii“, greutatea greselilor trecutului pare total deplasata.
Trecem peste faptul ca marturia pastorului Ton vine dupa peste 35 de ani de cind sustine ca si-a incetat colaborarea (de ce acum? – o spune singur: „Dupa ce am luptat atitia ani pentru libertatea Bisericilor noastre si pentru cauza Evangheliei in Romania sub comunism, intreaga Romanie va constata totusi ca numele noastre vor aparea pe lista celor care au fost cindva informatori ai Securitatii“). Trecem peste multe pete albe din biografia sa (cum i s-a permis sa studieze in Anglia, intre anii 1969-1972; cum a fost lasat sa devina cadru universitar al Seminaru
