Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarici a venit în ajutorul lui Toacsen

Publicat in GAZETA de SUD, joi 1 noiembrie 2007 ·

Deşi a intrat în programul echipei Energia Pandurii Târgu Jiu, handbalistul croat Mârza Saric nu a semnat încă cu gruparea gorjeană, existând chiar şi posibilitatea ca transferul să nu se realizeze. „Saric nu a semnat cu noi. Sunt probleme contractuale generate de impresarul jucătorului. Din moment ce nu s-a semnat este posibil chiar să pice transferul. Chiar dacă sunt 99 la sută şanse să semneze, există una să pice. Dacă va semna, sper să fie apt pentru meciul cu Steaua. Este într-o stare fizică bună, dar să vedem cât de repede se va adapta jocului nostru“, a declarat ieri antrenorul Sorin Toacsen.

Mârza Saric a ales să vină la Târgu Jiu pentru Sorin Toacsen, contând foarte mult în decizia sa şi faptul că oraşul lui Brâncuşi se află în Uniunea Europeană: „Am venit pregătit, împreună cu soţia, să rămân aici. Au intervenit unele mici probleme, dar sper să se rezolve şi să semnez cât mai repede posibil. Nu ştiu nimic despre Energia. Am venit în primul rând pentru Sorin Toacsen, îl cunosc şi am încredere în el. În al doilea rând, Târgu Jiu înseamnă România şi România înseamnă Europa. Aveam şi alte propuneri din alte ţări, dar nu erau din UE“, a declarat croatul. „Cred că echipa are potenţial, pentru că dispune de jucători buni, dar nu pot să spun mai mult, pentru că nu cunosc valoarea campionatului“, a completat Saric.

Saric, motivare pentru Mazilu

Oficialii Energiei au reuşit, după şase etape scurse de la începutul sezonului, să-i asigure concurenţă pe postul de inter dreapta lui Ionuţ Mazilu. Aducerea lui Saric ar trebui să-l motiveze şi să-l disciplineze pe Mazilu, iar gruparea gorjeană să profite de concurenţa dintre cei doi. „Saric nu este o ameninţare pentru Mazilu. Pe mine m-ar bucura să fie o colaborare între ei, să fie o motivare în plus pentru Mazilu, să muncească mai mult, să-şi dea seama că nu mai este singur pe post şi să facă ce

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum o ora
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum o ora
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 13 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UE consideră că termenul-limită dat de Trump lui Putin „este foarte lung”

HotNews acum 8 ore
Termenul de 50 de zile dat Rusiei de președintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancțiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili nevinovați mor în fiecare zi”, a afirmat luni șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Un lucr

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 12 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 8 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

18°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°