Cele mai scumpe proprietati se afla pe Costa del Sol, una dintre cele mai cunoscute zone turistice din lume.
Considerata Coasta Californiana a Europei, Spania atrage nu doar turisti dornici de bai de soare, ci si cumparatori de proprietati in toate zonele tarii. Casele si apartamentele de aici continua sa se mentina la un pret rezonabil si uneori chiar ieftin comparativ cu proprietatile din majoritatea oraselor nord-europene.
In acelasi timp, trecerea la moneda euro a facut ca investitia intr-o proprietate spaniola sa indeparteze riscurile pe care le-ar fi intimpinat multi cumparatori europeni. In general, majoritatea creditorilor finanteaza pina la 75% din valoarea proprietatii.
Prin urmare, in cazul in care doriti sa achizitionati o proprietate evaluata la 100.000 de euro, veti avea nevoie de un depozit de 25.000 pentru cumpararea bunului respectiv.
In plus, cei care detin o proprietate spaniola, chiar daca decid doar sa o viziteze ocazional si traiesc in alta tara, vor trebui sa isi deschida cont la o banca din Spania.
Cele mai scumpe proprietati se gasesc pe Costa del Sol, Coasta Soarelui, considerata cel mai frumos litoral continental al Mediteranei. Regiunea, formata din zona aflata la vest de orasul Malaga si la est de granita cu provincia Cadiz, de-a lungul coastei, este cea mai vizitata zona turistica a Mediteranei.
Proprietati ceva mai ieftine se gasesc in Costa de la Luz si in sud-est, linga Murcia.
Costa de la Luz se intinde pe 300 de kilometri de coasta la Oceanul Atlantic, intre Ayamonte, granita cu Portugalia, si Punta de Tarifa, in Strimtoarea Gibraltar.
Totusi, inainte de a merge in tara lui Cervantes, trebuie sa va puneti la curent cu felul in care functioneaza sistemul de cumparare, cit anume puteti imprumuta si cit cheltui si totodata trebuie sa stiti care