Nu vă luaţi după confuzia, iritarea, agresivitatea şi chiar nesimţirea unora din înaltele feţe bisericeşti. La vârful Bisericii Ortodoxe Române lucrurile sunt cât se poate de liniştite. Puterea a fost distribuită între două grupuri care, până de curând, păreau să se sfâşie între ele. În fruntea uneia se află însuşi patriarhul Daniel Ciobotea. E vorba de grupul pe care l-aş numi "al întreprinzătorilor", al oamenilor dotaţi pentru afaceri, care şi-au propus să facă din BOR instituţia cea mai bo­gată din România. În fruntea celuilalt grup, al "ideologilor", s-a înstăpânit deja, cu binecunoscutul amestec de şiretenie şi intoleranţă, Vincenţiu Ploieşteanu, episcop vicar patriarhal, o trompetă nervoasă prin care au început să se scurgă tot felul de semne ale intoleranţei pe care biserica majoritară din România pare s-o îmbrăţişeze.

Cred că e datoria fiecărui stat de a garanta dreptul cetăţenilor săi la libertatea de conştiinţă. E foarte bine că avem aşezăminte religioase, după cum e bine să avem şi aşezăminte culturale. Cu cât în România vor fi mai mulţi bani, cu atât vor prospera şi aceste formule de exprimare a vieţii spirituale. Dar de aici până la a face din preoţi o castă intangibilă, un fel de agenţi secreţi ai divinităţii asupra cărora legile lumeşti nu au putere e un drum lung. Cu toţii am ieşit din mizeria comunistă şi cu toţii am fost supuşi presiunii agenţilor răului. Securişti, turnători, activişti şi alte unelte spurcate ale ideologiei totalitare au pus presiune asupra fiecăruia dintre noi. E un act de uluitoare aroganţă ca acum Biserica Ortodoxă Română să ceară pentru membrii săi statut de favorizaţi în raport cu legile şi procedeele aplicate întregii populaţii.

Faptul că în România mileniului al treilea afirmaţiile patriotarde, etnicitatea şi apartenenţa la diverse grupuri de presiune conferă statut privilegiat e o veritabilă crimă. Suntem încă d