Prin monografia lui Iordan Datcu despre Ioan Şerb, poet, folclorist, editor, însoţită de prefaţa lui Eugen Simion, apărută la Editura Universal Dalsi, cei doi foşti colegi de facultate ai celui plecat, cu puţin timp în urmă, în lumea de dincolo, îi aduc un afectuos omagiu postum. în prefaţa sa, Eugen Simion îl defineşte pe Ioan Şerb drept "un memorandist întârziat", dispărând odată cu el "ultimul memorandist din Bucureşti". într-adevăr, născut ca fiu de moţi din }ara Zarandului, Ioan Şerb s-a străduit să perpetuieze în capitala României pilda, cugetul şi simţirea marilor săi înaintaşi transilvăneni, a celor care s-au dăruit înfăptuirii idealurilor naţionale şi spirituale ale neamului românesc.
Procedând metodic, Iordan Datcu îl prezintă pe Ioan Şerb în cele trei ipostaze ale personalităţii sale. Analizându-i poeziile, cuprinse în volumele Florile norocului, Legenda romanităţii, Columnele neamului, Triumful vieţii şi Doina României, edificatoare prin înseşi titlurile lor, Iordan Datcu relevă ca trăsătură dominantă tradiţionalismul de sorginte folclorică, prin apelul la miturile esenţiale ale spaţiului transilvănean, intonând, spre exemplu, Doina Iancului, Doina doinei, Doina graiului românesc, Cântec din fluier, Descântec de dor. Emoţionante sunt reverberaţiile în contemporaneitate ale evocării martirilor Horia şi Iancu: "Eroi, frânţi dureros din codrul Neamului,/ Ce meşter vă sculptează-n amintire?/ De voi se înfioară frunza-n codri/ Şi fermecate curg a noastre râuri./ Tresari tu, Transilvanie, l-al lor nume/ Şi-ntinereşte inima-ntr-al nostru neam."
Cu deplină justeţe, Iordan Datcu argumentează că Ioan Şerb, trăgându-şi seva sensibilităţii sale din creaţia populară, i-a consacrat acesteia o preocupare constantă, valorifi-
când-o prin admirabile culegeri de texte inedite şi remarcabile ediţii din tezaurul nostru folcloric. încă din 1962, în cola
