Spaimele lumii noastre nu sunt altele decat cele ale lumii de odinioara. Dintotdeauna oamenii au trait teroarea dezastrelor, teama de degradarea lumii, a omenescului, frica de ce va sa urmeze. Nu cred ca vreodata cineva - om de cultura, politician, om obisnuit - a sustinut, sincer si nu in linia unei meditatii filosofice, precum Leibniz, ca lumea, in care traieste este favorabila artei, umanismului, frumosului. Mereu, cea mai buna lume posibila a fost cea trecuta, iar cea mai rea - cea care va veni. Lamentatii pe tema "arta care moare" au fost auzite si se vor auzi si de aici inainte. Cu toate acestea, arta nu a murit si, sunt sigur, nici nu va pieri vreodata.
Asupra artelor s-au facut mereu presiuni, li s-a negat mai mereu vreo utilitate si, in general, s-a dorit mereu anexarea lor la ceva de tip pragmatic. Apoi, pentru arta, niciodata nu au fost bani, ori s-au gasit greu. S-au dat cu taraita si dupa multe incruntari din sprancene. Ba fara drept de sedere in cetate, ba tolerati, ba prea cu "capu-n nori", ba chemati sa lumineze masele, ba incriminati ca nu le lumineaza si ca se invart in cercul lor stramt, elitist, artistii, aceste fiinte ciudate - exemplu viu de dedublare precum albatrosul lui Baudelaire, cu doua vieti, cu doua personalitati, cu doua atingeri, traind in si pentru doua timpuri: acum si maine -, au dus-o greu si au atarnat de lumea celor cu bani. Iar cei cu bani sunt foarte putin dispusi sa-i investeasca in asa futilitati cum sunt operele de arta. Mai ales in zilele noastre, mai ales in Romania, oamenii avuti gandesc practic numai la ziua prezenta: mai bine un Maybach, o vila in Pipera, o blonduta (gata siliconata sau pe care sa o siliconeze, sa nu "ramaie" mai prejos la cluburile de noapte), o vacanta, doua, trei, sapte prin niste zone calde si exotice. Decat sa bagi bani intr-o opera de arta, mai bine faci din Banel o opera de arta,
