Alexandru Dobrescu De cateva zile, televiziunile se intrec sa ne prezinte candidatii pentru alegerile europarlamentare. S-ar putea ca formulele alese sa nu fie cele mai potrivite. Insa, dincolo de ele, perspectiva ca macar o parte dintre cei pe care i-am admirat sa reprezinte Romania imi da fiori.
Daca ar fi sa-i clasific, i-as imparti in trei grupe: cea dintai s-ar compune din "dinozaurii" politici, care aspira la statutul de parlamentar european pentru ca nu mai au sanse sa intre in cel romanesc. Nesfarsitul Vasile Lupu e un exemplu impecabil al acestei categorii de politicieni scosi de la naftalina in chip de solutii europene. Ii recunosti indata dupa necizelarea si aroganta purtarii, dupa ingustimea orizontului si, mai ales, dupa usurinta cu care vorbesc fara a spune nimic.
Ar urma generatia tanara, despre care ni se repeta ca reprezinta sansa unei schimbari radicale a politicii autohtone. Si ce vedem? Niste clone de "dinozauri", poate ca mai impetuoase decat parintii lor de partid si mai degajate, cu mai multe patalamale de scoli inalte, insa altfel demne urmase ale acestora. Au primit pe cale "genetica" si mentalitatea paterna si mijloacele de a o traduce in cuvinte. Limba lor e tot de lemn, numai ca ceva mai bine cioplit.
In fine, intelectualii, categorie mai slab reprezentata, cu rol de coloratura. Neavand experienta politica, acesti rataciti printre ceilalti candidati ar trebui sa se distinga fara greutate de ei. Dar nu e asa. Problema lor e ca, neavand la indemana modele vrednice de urmat, ei copiaza tot purtarile politicienilor cu vechime, pe care in fond ii dispretuiesc sincer. Cu toate ca in sinea lor vor fi gandind in alti termeni, si limba lor e, prin imitatie, de lemn. Doar ca un lemn mai elevat, mai slefuit.
Inruditi prin lipsa de naturalete, potentialii nostri europarlamentari mai au in comun si o splendida li
