Citez:"Totdeauna am recuzat această expresie - de "filozof creştin" - utilizată fie pentru a te descalifica, fie pentru a te recupera. Am făcut-o din raţiuni de rigoare. Expresia trimite la neotomism şi la ideea unei fuziuni între teologie şi filozofie. Or, n-am fost niciodată vizitat, câtuşi de puţin, de ispita amestecării celor două discipline. În acest sens, m-aş simţi destul de apropiat de poziţia lui Simone Weil, atunci când spunea că se sprijină deopotrivă pe sursa ebraică şi pe cea greacă, care au produs texte radical diferite. Nu e deloc acelaşi lucru de a fi structurat, pe de o parte, colectivităţi istorice determinate, precum iudaismul şi creştinismul - iar, pe de altă parte, de a fi creat şcoli de gândire, întru nimic înrudite cu comunităţile eclesiale. Nefiind înclinat spre schizofrenie, mă apăr de orice confuzie şi nici nu am, de altfel, sentimentul să fi fost vreodată suspectată raţionalitatea argumentelor mele."
Filozoful Paul Ricoeur, din el am desprins cele câteva rânduri, împlineşte vârsta de optzeci şi cinci de ani în plină formă - şi a publicat de curând cartea Penser la Bible, Editura Seuil, 1988. O lungă convorbire cu el în revista Lire, precedată de o fotografie în care îl regăsesc - pe el, cel mai important filozof francez în viaţă -, un modest bătrânel, într-un costum uşor şifonat închis la un nasture, cu un guler totuşi scrobit - şi o cravată în culori şi mici desene, nu impecabil legată.
Îl regăsesc în răspunsuri, cum este şi în operele sale, mai cunoscute în Statele Unite unde a fost câteva decenii profesor, decât în Franţa de baştină - vreau să spun, cu aceeaşi rigoare şi perfect luminoasă simplitate, a filozofului de profesie şi în acelaşi timp a omului ca toţi oamenii, a omului printre oameni, căruia nu i-a trecut niciodată prin cap să se gândească la altceva decât la esenţial, cu precădere la spinoasa şi cam insolubila p
