● Îngerul necesar (România, 2007), de Gheorghe Preda.
Iată cum arată o poveste de dragoste în filmul de debut al lui Gheorghe Preda, Îngerul necesar: a fost odată mult alb. Şi albul ăsta se lăfăia în voie pe tot ecranul - pînă într-o bună zi cînd în viaţa lui apăru albastrul. Nu se ştia de unde vine albastrul ăsta, dar un lucru deveni clar în scurt timp: era un albastru agresiv, insistent, invadator, un albastru care voia cu tărie să se împreuneze cu albul. Sau să-l şteargă de pe faţa pămîntului. N-o să vă spun dacă s-a terminat cu bine sau nu; nu că n-aş şti să vă spun, dar prefer să vă las să vă zvîrcoliţi în menghina suspansului. OK, nici n-aş prea şti să vă spun; recunoaşteţi şi dvs., e greu de spus în cazul unui cinema atît de adînc imersat în elementul uman.
Jean-Luc Godard a spus odată că sîngele din Pierrot le fou nu e sînge, ci roşu, şi presupun că Preda va lua ca pe un compliment observaţia că eroina lui îmbrăcată tot timpul în alb (Anca Florea), instalată într-un apartament, la rîndul lui alb, e mai mult alb decît eroină. Albul nu reprezintă personalitatea acestei femei; albul e cam tot ce este această femeie. Oricum, nu e alegerea ei. Regizorul vrea să fim permanent conştienţi de faptul că fiecare detaliu vestimentar, decorativ ş.a.m.d. al lumii ei a fost ales de el, începînd cu un anumit tricou alb pe care scrie "PREDA PORTER". E oarecum neobişnuit (ca să nu spun altfel) ca un regizor să se semneze la modul ăsta pe filmul lui de debut, dar Îngerul necesar a fost gîndit mai degrabă ca o lucrare de artă vizuală, decît ca un film de debut, deci presupun că e OK. (Sau ar fi fost OK dacă producătorul filmului, Cezar Helmis, n-ar fi ţinut să se semneze şi el: poate că de vină e mintea mea murdară, dar, cînd eroina a apărut şi în tricoul ăla pe care scria "HELMIS", întreaga chestie mi s-a părut brusc promiscuă şi mi-am petrecut restul filmului a
