Totul e posibil În discuţiile cu prietenii mei survine, aproape inevitabil, cea pe tema dosarelor de informatori ale înalţilor ierarhi din Sinodul BOR. Şi asta nu atît pentru că actualitatea publică e marcată, printre altele, de aceste revelaţii (prea puţin şocante pentru cei avizaţi), cît pentru că subiectul conotează dramatic triumful răului mundan.

Pentru ca un om să devină episcop, e nevoie ca el să aibă un profil aparte. Nu poţi sluji, toată viaţa, Dumnezeului în care nu crezi. Sigur, te poţi îndoi, ca orice fiinţă raţională şi muritoare. Poţi păcătui, iarăşi, de vreme ce "nu există om care să fie viu şi să nu greşească". Însă pentru a urma severa cale a monahismului, preluînd pe deasupra şi povara sacerdoţiului, se cade să te ridici, printr-o anumită vocaţie, peste şirul oamenilor "obişnuiţi". Ai nevoie de o cultură, de studii aprofundate, dar ai mai ales nevoie de o trăire spirituală consecventă, chiar dacă o asemenea tenacitate pretinde sacrificii sau doar mărunte renunţări de fiecare zi. Orice viitor episcop, fie el angajat pe calea credinţei în epoci de crîncenă persecuţie (cum a fost, din plin, comunismul), e neapărat un iubitor al Bisericii. E cineva sensibil, bun la suflet, darnic şi dornic să-şi servească aproapele. Sînt sigur că toţi episcopii noştri, incluzîndu-i aici pe cei care s-au încărcat, iată, cu păcatul lui Iuda, au trecut iniţial prin experienţe lăuntrice sofisticate, au citit mult, au înţeles lumea prin lentila măritoare a Evangheliei. În asemenea condiţii de formare, "comuniunea" lor cu dracul Securităţii dezvăluie un veritabil mister al inechităţii, o taină abisală, o cădere fără sfîrşit. În alte cazuri - cele ale turnătorilor "laici" -, motivaţiile, oricît de meschine sau tocmai pentru că sînt derizorii, ajung uneori să maimuţărească o justificare. Vînzîndu-şi semenii, defectorii mireni n-au făcut "decît" să se pună în centrul