- predica: prospeţime vie a Evangheliei sau bîjbîială nevertebrată? -

Rămînem încremeniţi în faţa înţelepciunii, cu care este înfăşurat cuvîntul, dar nu catadicsim să-i mişcăm "nici cel puţin cu un deget" (Lc. 11, 46) viaţa, lumina, sensul şi focul de care e învăluit. Aşa se întîmplă că e mult mai comod să deschizi o carte de predici - vai, poate redactată şi asta în cabinetul de studiu, cînd ar trebui să fie un ecou al propovăduirii de pe amvon, adevăratul "birou" de redactare al acesteia! - şi să-ţi însuşeşti "la minut" nişte idei, ca mai apoi să le livrezi credincioşilor. Dacă cineva ar fi înzestrat cu atributul omniprezenţei şi ar face un tur ca puterea gîndului pe la toate bisericile, în duminici şi sărbători, ar rămîne profund, poate năuc de "mişcat" de simfonia, de puterea de clonare a temelor dezbătute. Nici să se fi înţeles, în prealabil, nu puteau să fie aşa de "identici" în abordarea temelor de predică.

De ce această consubstanţialitate negativă? Aproape toţi au drept sursă de inspiraţie aceeaşi carte de predici (altfel excepţional de bună). Şi uite aşa, an de an creştinii sînt supuşi unei torturi predicatoriale, de către unii slujitori "neslujiţi" de cuvîntul Domnului. Cărţile de predici îşi au rostul lor bine definit în activitatea preotului: de a-l scoate dintr-un impas; dar acest "impas" să nu fie o concretizare a acţiunii de xeroxare a ideilor din tratatul omiletic consultat, ci zămislirea altora, noi, proaspete, pline de viaţă, mereu capabile să hrănească sufletul celui flămînd după orizonturile pe care le poate deschide cuvîntul Domnului. Ne-a fost dat să auzim, de nenumărate ori, din partea preoţilor: "Sînt în pană de idei, nu am ce să spun la predică, trebuie să scotocesc ceva...". "Pana" asta de idei mai are în spatele ei şi alte "pene", penele lipsei de rugăciune, meditaţie şi studiu. O "pană" atrage altă "pană". Parcă ne vine să