Trupa cu nume celebru pe scena electro din România va da un recital de două ore la un festival de cultură urbană Evenimentul are loc la clubul Fabrica din Capitală, iar din programul
Trupa cu nume celebru pe scena electro din România va da un recital de două ore la un festival de cultură urbană
Evenimentul are loc la clubul Fabrica din Capitală, iar din programul acestuia fac parte concursuri de graffiti, breakdance şi skateboard. În incinta clubului sunt amenajate un talcioc muzical, un webzone şi o ceainărie japoneză.
Cei interesaţi de muzică vor putea lua cursuri de percuţie, iar amatorii de cultură vor avea ocazia să admire lucrările unei expoziţii de artă grafică şi foto.
Mâine, în ultima zi de festival, la ora 20.15, trupa Sensor va cânta după decernarea premiilor pentru maeştri din arta graffiti. Sensor este o formaţie născută la Cluj, din iniţiativa unui grup de percuţionişti: Sasha, Mandela şi Paul.
Din CV-ul trupei se poate remarca faptul că au la active deja câteva albume şi videoclipuri, deosebit de apreciate de către amatorii genului electro. Soundul este unul cât se poate de occidental şi nu se aseamănă cu nimic din ceea ce există la ora actuală în muzica românească.
În această seară, de la ora 21.15, scena este rezervată pentru un concert al trupei Nişte Băieţi.