Există "subiecte europene" şi "subiecte interne"? Aparent, da. Gabriel Giurgiu scria, în Dilema veche nr. 193, că în negocierea conţinutului emisiunilor electorale cu partidele politice a introdus criteriul "acquis-ului comunitar" pentru a face distincţia între temele europene şi cele naţionale: cele dintîi provin din acele domenii pentru care există reglementări europene (mediul, agricultura, politica de vecinătate etc.), celelalte - din domenii care ţin de competenţa suverană a statelor membre (educaţia, sănătatea şi altele). Tehnic vorbind, distincţia e corectă. Dar în percepţia oamenilor (şi, de multe ori, în realitatea din teren) lucrurile se amestecă. E adevărat, politicile educaţionale sînt de competenţa fiecărui stat membru; dar infrastructura şcolară (problemă gravă în România) poate beneficia de fonduri UE, aşa încît publicul va vedea în asta un "subiect european", iar unii politicieni vor încerca să speculeze această percepţie şi să facă promisiuni... Sănătatea este, şi ea, un domeniu de competenţa statelor naţionale; dar este imposibil să le scoţi din cap oamenilor reflexul de a face comparaţia dintre mizeria spitalelor noastre şi spitalele "din Occident" (pe care le-au văzut măcar la televizor...). Şi, în general, după ce ani la rînd aderarea la Uniunea Europeană a fost privită ca un mare pas civilizatoriu, după ce politicienii înşişi au profitat de starea de spirit pozitivă a opiniei publice şi şi-au "motivat" tot felul de iniţiative cu "aşa ne cere UE...", pentru a scăpa de efortul expli-cării argumentate, faptul că am devenit ţară membră a Uniunii i-a creat omului obişnuit aşteptări noi: vrea să vadă, concret, schimbările din viaţa lui. Aşa încît, justificat sau nu, aproape orice "are legătură cu UE" pentru cetăţenii care ar trebui să meargă la vot.

Se pare că nu vor merge prea mulţi - şi acesta este, de fapt, un subiect european. În ţările