Pornesc de la o radiografie a unei zile din viaţa mea. Mă trezesc confuz şi uşor îngrijorat. O pornesc cătinel, trecînd bariera ibricului de cafea, a ştirilor de dimineaţă, şi mă văd în final făcînd treabă. Multă treabă. Pînă cînd, pe înserat, sfîrşesc pe o canapea, dormitînd la televizor sau bîiguind cîteva cuvinte fără şir, la o întîlnire cu prietenii.
Îmi imaginez că acesta ar putea fi pattern-ul de desfăşurare a întregii mele vieţi. M-am născut confuz, am parcurs obligatoriile repere, uşor îngrijorat. Voi face multă treabă şi voi sfîrşi, pe înseratul existenţei, lîncezind sau proferînd incoerent şi anacronic cîteva învăţăminte de care nimeni nu va mai avea nevoie. Îmi imaginez asta şi mă îngrozesc.
Bătrîneţe, boală deasă
Mi-e foarte greu să îi găsesc, în acest moment al existenţei mele, vreo utilitate cohortei de bătrîni care ne împresoară. Sînt înconjurat de oameni tineri, iar cele cîteva excepţii se integrează grupului meu pentru că au un spirit tînăr, pentru că sînt neverosimil de vivace şi ascuţiţi la minte. Ceilalţi există în ceaţă, la oraş plîngîndu-se de pensiile mici, iar la ţară aducînd în discuţie unica lor avuţie, aerul curat, "că aşa ca la noi, aici, nu se respiră niciunde". O masă statică, pe care o percep resentimentară şi frustrată, venind în întîmpinarea groazei mele de final de viaţă, cînd şi eu voi fi riscînd să nu înţeleg nimic din problemele globale de atunci, din parascoveniile mai abitir decît Second Life-ul sau noua revoluţie netsexuală. Cum rămîne însă cu bătrînul înţelept? Cu bunicuţul cald, care îmi aducea laptele pe bicicletă de la două sate distanţă? Cu bunica care trăgea cîte o ştampă de palincă în fiecare dimineaţă, ca medicament?
Aceste personaje îmi par depărtate, dintr-un alt ev. Acum nu am parte, de cele mai multe ori, decît de un fluviu văicăreţ, şters îmbrăcat, de Lăzăreşti de-ai lui Puiu, ursuzi, in
