Sa avem curajul - dincolo de marele numar de prejudecati - sa dam realitatea romaneasca pe mina adolescentilor!...
Sa-i lasam sa ia in primire, cu un ceas mai devreme, lumea. Si sa le spunem ca au voie chiar sa si greseasca. Vor gresi in litera, nicidecum in spirit. In fond, e prima generatie cu adevarat europeana si se cuvine sa o privim cu toata increderea. Sint primii care nu mai spun sau nu ar trebui sa spuna decit in virtutea automatismelor "afara" cind e vorba de Europa.
Trebuie sa recunoastem, activitatea tinerilor braileni, mai ales a celor ce sint in scoli, nu a ramas nemarcata in mass-media. Dar o pagina dedicata lor - in cazul de fata, elevilor Colegiului National "Gh. M. Murgoci" - intr-o publicatie care sa-si asume raspunderea intrebarilor, mai ales a intrebarilor ce infloresc in sufletele lor, nu au mai avut in ultima vreme.
Intrebarile adolescentilor sint si multe, si grele. Noi, cei maturi, parinti, profesori - oricum, cei implicati in educatie - adesea dezvoltam un tip de surzenie la intrebarile lor si evident gresim. Caci intrebarile lor rod, nu rodesc. Si daca totusi rodesc, dau semne nelinistitoare care se finalizeaza cu decizii gresite.
Cine sa-i inteleaga? Cine sa-i ocroteasca? Lumea in care sint asezati este aspra si nerabdatoare, grabita si neinduratoare. Trebuie sa privim incordati si tremurati de responsabilitate pedagogica si spre zona gri a adolescentei!... Ca profesor, vrind sa-i intelegi, nu ai cum sa nu-i iubesti. Nu-i poti privi rupti de lume. Ei sint o parte a ei si nu peste multa vreme lumea, lumea romaneasca, vreau sa zic, va fi cam cum o vor ei. Cum ar arata portretul (robot? Nu, cuvintul imi da fiori!) adolescentului de azi? Iata o intrebare care se impune. Un raspuns posibil: cu rascrucea in suflet, nestiind prea bine pe ce cale sa apuce, cu increderea in lume usor zdruncinata, cu incre
