Florian Bichir: "Deşi trăim în aceeaşi lume, fiecare vede în mod diferit lucrurile".
Pe mine, de exemplu, mă întristează când aud o ştire de genul: cutărică fabrică a fost închisă pentru că avea nu ştiu câte miliarde datorie şi nu era rentabilă.
Mulţi se bucură pentru că există destui care să le explice că astfel nu mai plătesc din buzunar pentru asemenea întreprinderi nerentabile. Că portofelul lor va fi mai plin.
În timp ce unii se bucură, eu mă întristez. Pentru că nimeni nu se gândeşte la cei concediaţi, care au familii, au copii cărora trebuie să le pună ceva pe masă.
Ce vor face oamenii aceia după ce ajutorul social va fi sistat, pentru că mulţi dintre ei au vârste la care e greu să-ţi mai găseşti un loc de muncă, iar statul ăsta nu-ţi oferă şanse clare de a te recalifica.
Îmi spunea un prieten din Germania că, dacă eşti şomer şi dacă te înscrii la un curs de recalificare, statul îţi plăteşte cursurile, primeşti o sumă de bani, mă rog, tot confortul... Aţi auzit de-aşa ceva în România, pentru că eu sincer nu! În schimb, nu există politician care să nu vorbească despre „protecţie socială“.
Unde-i, domnule, protecţia asta socială, c-o mănânc cu fulgi cu tot! Dacă eviţi ştirile politice şi urmăreşti celelalte domenii, unele cu mult mai interesante decât bălăcăreala asta dintre politicienii ăştia de mucava, veţi constata că trăim într-o ţară tristă. Tristă şi abătută. Sfâşiată, îndurerată de ce-i este dat să trăiască.
Ieri, un băiat de 12 ani, din comuna Valea Danului, judeţul Argeş, s-a spânzurat după ce a aflat că mama lui se întoarce la muncă în Italia. Copilul ar fi rămas singur cu sora şi cu fratele, în condiţiile în care tatăl lor i-a părăsit în urmă cu zece ani. Scrisoarea de adio pe care a lăsat-o prichindelul demonstrează o maturitate teribilă.
„Îmi p
