Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tariceanu: Declaratia lui Isarescu a fost scoasa din context

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 3 noiembrie 2007 ·

Premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat, sambata, la Horezu, ca declaratia guvernatorului Mugur Isarescu, privind riscurile cresterii deficitului de cont curent, a fost scoasa din context. “Cred ca declaratia guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, a fost scoasa din context. Isarescu a spus ca exista o foarte buna colaborare intre BNR si Guvern in domeniul politicilor economice. Semnalele pe care BNR le da pentru mediul economic, inclusiv si pentru Guvern, le receptez cu foarte mare atentie si nu le consider a fi nejustificate”, a sustinut Calin Popescu-Tariceanu, citat de Rompres. Premierul, aflat in vizita de lucru la Horezu, a sustinut ca cel mai mare risc pentru evolutia economiei romanesti il reprezinta alocarea nejustificata de cresteri salariale. “Suntem cu totii preocupati de evolutia economica a Romaniei. Romania are o evolutie economica care este cu mult peste medie. Suntem cum am spune printre campionii Europei, dar trebuie ca aceasta stare sa nu se transforme intr-o euforie, care sa dea drumul unor actiuni populiste, care sa poata avea consecinte economice defavorabile. Si aici trebuie sa vorbim foarte clar, riscul mare pentru evolutia economica a Romaniei si pentru modul in care evolueaza inflatia este generat de politica salariala. Daca vom deschid larg baierele pungii pentru politicile salariale, care sunt nesustenabile, atunci tot ce s-a construit vreme de opt ani de zile, an dupa an, poate sa se naruiasca de la un an la altul. Daca vom intelege ca solicitarile de cresteri salariale trebuie sa fie corelate cu cresterea de productivitate a economiei, atunci putem sa cladim pe aceasi baza in continuare”, a spus Tariceanu. El a mentionat ca “Romania nu mai este Romania de acum 10 ani, cand intr-adevar fiecare banut era o problema”, referindu-se la finantarea anumitor investitii in cultura, cum ar fi Teatrul din Ramnicu-Valc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 58 minute
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 3 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Patru ambarcaţiuni americane, eşuate la pontonul temporar din Fâşia Gaza, anunţă CENTCOM. Niciun militar american nu a fost rănit, iar portul artificial este funcţional. 97 de camioane debarcate într-o săptămână, anunţă ONU

News.ro acum 2 ore
Patru ambarcaţiuni americane folosite la debarcaderul provizoriu al ajutoarelor în Fâşia Gaza au eşuat din cauza unei ”mări agitate”, a anunţat Comandamentul Militar American în Orientul Mijlociu (CENTCOM), relatează AFP. ”Navele s-au desprins de la

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Mediafax acum 5 ore
Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, dublu câştigător al PGA Tour, a murit la vârsta de 30 de ani. Jucătorul se retrăsese vineri de la un eveniment din cauza unei afecţiuni medicale, scrie BBC.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Ciucă: De Ziua Românilor de Pretutindeni, ne gândim la cei care au plecat din ţară, iar acum contribuie la societatea în care s-au stabilit. Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despre viitorul României

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, în mesajul transmis de Ziua Românilor de Pretutindeni, că gândurile se îndreaptă spre cei plecaţi din ţară. ”Diaspora a devenit o voce care are un cuvânt important de spus în orice discuţie despr

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°