Citesc uneori pe internet comentariile facute de cititori pe marginea unor articole de opinie aparute in presa scrisa. si ma ingrozesc. De ce atata ura?
Pot intelege, la o adica, angajamentul pasional cand e vorba de scandaluri publice; sau pozitiile partizane expuse cu ardoare, cand vine vorba de rivalitati politice – intr-o tara in care libertatea de expresie este, totusi, relativ recenta. Dar la ce bun invectivele si injuratura groasa in josul unui editorial care abordeaza probleme de societate, chestiuni de politica externa sau pur si simplu teme ce vizeaza institutiile statului, limitele Constitutiei, prioritatile bugetare etc. – deci toate impersonale? Se crede in mod fals ca asa se exprima "opinia publica", chit ca ne place sau nu celor care semnam cu numele noastre reale (iar unii dintre noi o facem de cateva decenii bune, deci se poate controla tot ceea ce am scris in acest rastimp). Dar cum sa numesti "opinie" un sir de exclamatii sau cateva fraze scalcite, din care deseori transpare tocmai aceasta ura deghizata in mod las sub cate un pseudonim?
De bine, de rau, un editorialist sau un publicist cu oarecare continuitate in presa isi alege subiectul, isi etaleaza argumentele, are in vedere o arhitectura de idei si e constient ca iese la rampa, in plina actualitate, ca se expune. Dar lasul comentator din bezna internetului, in loc sa intre in dialog cu acele idei, sa le combata civilizat sau sa le completeze, prefera barlogul badaraniei care este incompatibila, in fond, chiar si cu democratia internetului. Multe dintre aceste comentarii apar dupa miezul noptii, imediat dupa ce principalele ziare incep sa fie puse in linie. Mi-i imaginez pe acesti viteji ajunsi prin Canada, prin Statele Unite, prin Spania, prin Franta, de ce nu?, profitand de diferenta de fus orar, pandind prima ocazie sa se afirme, dovedind de altfel ca nici sistemele d
