Romania trebuie sa si respecte valorile Ma voi opri astazi asupra destinului unui intelectual roman a carui viata si opera sunt, din pacate, prea putin cunoscute celor de azi. "Taranul roman nu-l cunoaste pe Platon, dar isi cunoaste firea, adica nu iese din firea firii, din bunul simt al bunului simt ajuns la nivelul cunoasterii de sine, fiindca, spunem noi, sta in firea firii sa fie ea insasi ca sine. Taranul nu se indeparteaza de sine, el se cauta pe sine, pe gandite ori negandite ca fiintare, ca obicei, ca fel de a fi, asa cum anotimpurile vin unul dupa celalalt". Prin aceste fraze din articolul "Firea firii" - serializat in revista ieseana "Cronica", in anii `80 - filozoful, scriitorul si ziaristul N. V. Turcu ne vorbeste, parca, de Dincolo. La fel ca taranul roman (al carui comportament social il analizeaza in eseul sau deloc speculativ, ci profund si substantial), "Nicu" (asa cum l-au cunoscut rudele, prietenii si colegii) a fost, intreaga sa viata (intrerupta, din pacate, brusc, acum exact 20 de ani!), el insusi, refuzand cu o incapatanare uneori dusa pana la extrem compromisurile majore care i se solicitau din ce in ce mai insistent.
Voi prezenta acum doar cateva crampeie din viata si activitatea prodigioasa (dar insuficient cunoscuta) a unuia dintre intelectualii autentici ai Romaniei ultimelor decenii, om de carte si de caracter, in acelasi timp. Asa cum deseori se intampla, cele mai frumoase cuvinte despre o personalitate deplina se rostesc la disparitia fizica a celui in cauza, iar necrologurile elogioase inlocuiesc tacerea vinovata cu care omul de spirit, deranjant de inteligent si de vertical, a fost tratat in timpul vietii. Mai bine mai tarziu decat niciodata, spune un proverb romanesc, care nu poate, totusi, acoperi ipocrizia, lasitatea si ticalosia cu care nulitatile, semidoctii, mediocritatile s-au obisnuit de prea mult timp sa
