Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎN PAT CU DUŞMANUL: Îl face haina pe om?

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 3 noiembrie 2007 ·

Cât de important este ce ne acoperă la exterior faţă de ce avem în interior?

Cea de-a doua piele

Î mbrăcaţi-vă bine, pentru că şi un băţ, dacă-i gătit, nu mai arată a băţ“, spunea Don Quijote.Vorbele personajului lui Cervantes pot fi sintetizate astfel: hainele nu mai sunt de mult un simplu înveliş, ci şi un mod de exprimare, de protecţie şi de control.

Ele spun ceva despre noi, despre unde suntem şi unde am vrea să ajungem, despre vârsta noastră, despre starea de spirit în care ne aflăm. O fac cu mult înainte ca noi să spunem ceva şi aproape întotdeauna mai bine.

Nu vom vedea niciodată un costum Armani mergând cu metroul, tocmai pentru că omul care îl poartă vrea prin aceasta să transmită un mesaj. Îmbrăcat diferit, ar putea probabil experimenta călătoria prin subteran, dar el, costumul, ar cădea în derizoriu.

Din acelaşi motiv, un papuc din plastic are foarte puţine şanse să calce vârful unui pantof Gucci: fac parte din lumi diferite, şi nu doar din punctul de vedere al preţului. În afară de a acoperi, haina şi accesoriile oferă protecţie.

Ochii obosiţi se pot ascunde sub ochelari, sânii mici sub sutien şi un posterior prea mare sub o fustă largă. Nu în ultimul rând, ele sunt şi o formă de control. În funcţie de modul în care oamenii reacţionează la vederea veşmintelor pe care le purtăm, putem afla ceva despre ei, despre gusturile sau valorile lor.

Da, haina îl face pe om, întrucât cel care poartă veşminte nepotrivite cu persoana sa, cu ceea ce vrea ori cu cadrul în care se află, indiferent de cât de bun sau de valoros este, la un moment dat se va împiedica în ele. (Elena Georgescu)

Omul-umeraş

Cu mulţi se întâmplă de parcă hainele-i aleg pe ei. „Moda e ceea ce adopţi când nu ştii cine eşti“, era de părere scriitorul Quentin Crisp. Corect. Câtă lipsă de ima

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°