Intervenţia chirurgicală durează 20 de minute pentru fiecare subraţ Transpiraţia excesivă din zona subraţului poate fi de acum tratată cu ajutorul unei metode chirurgicale neinvazive.
Intervenţia chirurgicală durează 20 de minute pentru fiecare subraţ
Transpiraţia excesivă din zona subraţului poate fi de acum tratată cu ajutorul unei metode chirurgicale neinvazive. Medicii germani afirmă că, sub influenţa anesteziei locale, glandele sudoripare vor fi extrase, folosindu-se o metodă similară liposucţiei, arată BBC News.
Procedura presupune inserarea unei canule sub piele şi realizarea liposucţiei. Toată intervenţia durează aproximativ 20 de minute pentru fiecare axilă.
După aceasta, pacientul este monitorizat timp de o oră, înainte de a fi externat. "Este o operaţie mult mai uşoară şi mai rapidă decât orice altă procedură folosită până în prezent", a afirmat dr. Falk Bechara, cercetător la Universitatea din Ruhr.
Metoda reduce cu 75 la sută secreţia glandelor sudoripare
Majoritatea pacienţilor care au acceptat să facă parte din experiment au prezentat o reducere cu aproximativ 75 la sută a secreţiei glandelor sudoripare. Rezultatele cercetării au fost publicate în "Jurnalul American" al Academiei de Dermatologie.
Studiile au arătat că în jur de 1,5 la sută din populaţia vestică suferă de pe urma transpiraţiei excesive, afecţiune cunoscută şi sub numele de hiperhidroză, care le afectează viaţa, împiedicându-i să trăiască normal. 35 la sută din pacienţii implicaţi în cercetare au afirmat că nivelul transpiraţiei s-a diminuat cu 75 la sută, în timp ce restul de 13 persoane au înregistrat o reducere a nivelului transpiraţiei cu 50-75 la sută, fapt ce a adus cu sine şi o îmbunătăţire a calităţii vieţii.
Tehnica este oferită pacienţilor care nu mai au nicio opţiune în încercarea de eliminare a hiperhidrozei. O altă afecţ