Aţi putea crede că, după ce am trăit trei sute de ani în New Orleans, am snaga necesară să mă duc la petrecerile de Halloween. Doar că eu mă bucur că încă mai trăiesc, OK? Cu două nopţi înainte de week-end-ul de Halloween, ucenicii mei într-ale poeziei s-au reunit în semi-întunericul de catedrală al slujbei de joi de la "Gold Mine Saloon", de pe Dauphine Street, unde s-a organizat o liturghie poeticească pe multe voci, întreţesută cu păcate şi simţiri de tot felul, o ceremonie atît de frumoasă şi care mă măguli într-atîta că a trebuit să dau pe gît vreo duzină de beuturi pe care, colac peste pupăză, episcopul, David Brinks, nici nu m-a lăsat să le plătesc. Vă puteţi închipui ce efecte poate avea un atare lucru asupra sufletului unui om, iar eu m-am simţit înălţat la ceruri şi am purces către Mollyâs, unde potera poetică s-a aciuat şi s-a pus pe gîndit gînduri ânalte, ajutată de alte şi alte băuturi. Unii dintre prietenii meu au reuşit chiar performanţa de a fi scoşi cu blîndeţe din cîrciumă, pentru comportament nepotrivit, aşa că sfîrşiră în mica mea hrubă, unde gîndurile noastre deveniră atît de înalte încît cu greu s-ar găsi cuvinte să le cuprindă.
Din fericire, Laura luă frîiele în mînă în jurul orei 5 dimineaţa, astfel că mi-am redobîndit singurătatea atît de necesară poetului pentru a dormi şi a-şi împrospăta puterile. Am petrecut a doua zi împrospătînd sus-zisele puteri, apoi, pe seară, ne-am înţolit cu atenţie, eu trăgîndu-mi un tricou nou peste blugi, iar Laura fîţîindu-se de colo-colo şi probînd tot felul de veşminte potrivite unei premiere în New Orleans, hotărîndu-se, în cele din urmă, pentru nişte colanţi negri, o cămăşuţă în carouri, peste care a tras o haină de piele de colecţie, maro, lungă pînă în pămînt, care a aparţinut mamei mele pe vremea cînd Frank Sinatra era în culmea gloriei. Ne-am purtat pe noi înşine la evenimentul sezonului,
