Un răspuns care a întîrziat fiindcă n-am citit Dilema veche (IV, 191, 4-10 octombrie) decît astăzi. Cititorii care păstrează colecţia - sper că sînt şi unii care mai au loc ca s-o depoziteze! - sînt invitaţi să redeschidă acel număr pentru articolul dlui Augustin Ioan "ŤBunul» public şi Ťrăul» privat". Nu vreau să ştiu dacă autorul l-a scris cu gîndul la seria de portrete de case vechi cu care, de vreun an şi ceva, ocup o jumătate de pagină din aceeaşi revistă, în fiecare săptămînă. E adevărat că în tot acest timp am avut numai reacţii aprobatoare, deşi rare, şi nici o replică polemică. Cu atît mai grăbit sînt să ridic mănuşa.
Articolul dlui Ioan este un text care merită atenţie. Mi-a adus aminte de altul, celebru, al lui Corneliu Vadim Tudor, în care viitorul senator proslăvea construcţiile poruncite de Ceauşescu în centrul Capitalei. Ceea ce au în comun, peste vreo 20 de ani care despart cele două exerciţii retorice, este nepăsarea faţă de istoria oraşului, faţă de un trecut care era atunci înăbuşit prin represiune politică, iar acum a fost efectiv uitat de oameni care au crescut în ignoranţă şi a căror lăcomie s-a trezit brusc.
Nu de ignoranţă poate fi vorba în cazul dlui Augustin Ioan, tînăr arhitect ambiţios, cunoscut prin mai multe cărţi şi o prezenţă publicistică percutantă. Cînd dînsul spune: "noi, plebea", este evident un artificiu stilistic şi nu se aşteaptă să fie luat în serios. Pledoaria pe care a aruncat-o, ca pe o piatră din praştie, protestează contra "blocării dreptului de proprietate". Cine se face vinovat de această încălcare a libertăţii cetăţeanului de a clădi oricît şi cum îi place pe terenul care-i aparţine? După opinia d-sale, urbaniştii şi restauratorii, acţionînd în numele statului sau al Primăriei.
Să precizăm două lucruri de care autorul articolului n-a ţinut seama. În primul rînd, există o lege a patrimoniului naţ
