Sătenii din Mârşani sunt atacaţi des de nisipuri “zburătoare”
Licitaţia pentru numirea firmelor de împăduriri, împotmolită într-o petiţie
Un sat ridicat pe deşert. Trei sferturi din Mârşanii Doljului e nisip curat, bun de făcut sticlă. Ca localitatea asta mai sunt multe altele în sudul Olteniei, toate înşirate pe lângă Dunăre. Pe zi ce trece, nisipurile se lungesc, se lăţesc şi înghit pământul bun.
Când bat vânturile, nisipul creşte cât palma pe şosea. Purtat de curenţi, intră în grădinile oamenilor şi le omoară şi puţinele straturi cu verdeaţă. Pentru ţăranii din Mârşani e lucru obişnuit să se trezească dimineaţa cu plaja în curte.
Dar s-au îngrozit cu toţii când, într-o zi, s-au pomenit că dunele „au zburat” din câmp până în cimitir, îngropându-l până la gard. Cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla în Mârşani nu e să te atace vreun hoţ, ci să fii atacat de „nisipurile zburătoare”. Dacă te prinde în câmp furtuna de nisip şi nu te mişti repede, poate să te îngroape de viu.
E ca pe mare - aici, nimeni nu-şi începe ziua de lucru până nu află precis din ce direcţie bat vânturile. Asta e mai important decât orice prognoză meteo. În câmp n-a mai rămas nimic care să fixeze deşertul: din pădurile de salcâm oamenii au tăiat aiurea, până au ajuns nişte rărituri, din perdelele de protecţie, la fel, şi nici viile nu mai sunt. Niciodată n-au crescut altceva decât lubeniţa, secara şi tutunul, şi toate astea numai în anii buni. Nici fântânile nu rezistă decât dacă li se sapă nişte protecţii, altfel, se surpă.
O jalbă suspectă
Ca să refacă solurile bolnave, statul a stabilit un program de împăduriri. De ani buni, în toată ţara s-au făcut perimetre speciale de ameliorare, în zonele cu secetă puternică şi în cele poluate. Regula sună aşa: proprietarii acestor terenuri îşi pun pământul la dispoziţia statului, iar acesta le plantează
