Finanţele simulează influenţa salariilor de 500, 520 şi 550 lei asupra bugetului de stat
Avertismentele guvernatorului BNR nu-i sensibilizează pe guvernanţii avizi de voturi
Proiectul bugetului de stat pe 2008 poate fi pus la gunoi. Asta este concluzia desprinsă din declaraţia ministrului Varujan Vosganian după negocierile de ieri cu liderii confederaţiilor sindicale. Vineri dimineaţă, liderii confederaţiilor anunţaseră că se pregătesc să paralizeze economia printr-o grevă unitară, la nivelul întregii ţări. La câteva ore de la conferinţa de presă a sindicaliştilor, Ministerul Muncii anunţa că Paul Păcuraru şi Varujan Vosganian invită sindicatele la dialog. În condiţiile în care în bugetul de stat pe 2008 salariul minim era bătut în cuie, la 450 de lei, iar sindicaliştii spuneau că n-au ce discuta sub suma de 540 de lei, subiectul dialogului era greu de depistat.
Ieri, însă, după vreo două ore de discuţii, declaraţia ministrului de Finanţe a lămurit dilema: „Sper să avem o dezbatere a Legii bugetului în Parlament, fără dispute în stradă”, a conchis Vosganian care a precizat că salariul minim pentru 2008 va fi stabilit undeva, între 450 de lei şi 540. Finanţele au făcut simulări asupra influenţei salariului minim asupra bugetului de stat pentru suma de 500, 520 şi 550 de lei. În funcţie de rezultatele acestor estimări, se va face, miercuri, o propunere finală în şedinţa de guvern. (C.N.)
Finanţele simulează influenţa salariilor de 500, 520 şi 550 lei asupra bugetului de stat
Avertismentele guvernatorului BNR nu-i sensibilizează pe guvernanţii avizi de voturi
Proiectul bugetului de stat pe 2008 poate fi pus la gunoi. Asta este concluzia desprinsă din declaraţia ministrului Varujan Vosganian după negocierile de ieri cu liderii confederaţiilor sindicale. Vineri dimineaţă, liderii confederaţiilor anunţaseră că se pregătesc să paralizeze