» Timpul pare oprit in loc. Pereti abrupti, aplecati amenintator deasupra apei care nu mai da in clocot dupa ce depasesti singuratica stanca Babacai (adica "destin fatal" in limba turca), guri intunecate de pesteri, vai prapastioase, ecouri prelungi si tainice.

» Incremeniri ale zarilor umplu fascinantul peisaj al celui mai salbatic sector al batranului fluviu. In infinitele dantelari ale reliefului taiate si zimtuite de ploi, izvoare si vanturi, deslusesti ieroglifa apartinatoare Dunarii, cea care da farmec acestui spatiu intins pe circa 130 kilometri, de la Bazias la Gura Vaii.

Dupa Coronini, apa nu mai curge vijelios ca odinioara cand se apropia de Cazanele Mari, in a caror uriasa caldare parca fierbea. Se mai zvarcolea apoi inca un timp, scapand din imbratisarea stancilor. Acum apa parca nu mai curge, ci doar valureste tainic spre a nu deranja semnul vechilor asezari din adancuri: Plavisevita, Ogradena, Tisovita, Orsova, Jupalnic, Varciorova.

Istorie si legende

Daca pietrele cioplite, singurii martori ai omului stravechi, ar putea sa vorbeasca, am afla mai multe despre geneza acestui loc. Cert este ca in zona parca au fost presarate vechi cetati, unele amintind si de stationarea in aceste locuri a Cohortei a II-a de dalmati. La Pojejena, sapaturile arheologice au scos la lumina ruinele unui castru roman situat pe o terasa inalta a Dunarii, care controla navigatia si opunea rezistenta atacurilor venite din regiunile muntoase ale Banatului. Mai jos pe fluviu, la Tri-Cule ori la Dierna dacilor liberi, exista in vremurile de demult o statie vamala, o asezare de mare importanta militara si strategic. Cam la jumatatea distantei dintre ruinele cetatilor Golubat – de pe malul sarbesc – si Sf. Ladislau de langa Coromini – satucul de pescari ajuns peste noapte "centrul de comanda al contrabandei" in vremea embargoului – se-nalta