În timp ce românii încep să fie evacuaţi din Uniunea Europeană în care de abia am intrat, pentru că nu se aştepta nimeni că ne vom stabili în corturi la marginea capitalelor europene, liderii europeni adunaţi la Lisabona au decis asupra conţinutului unei noi constituţii europene, menită să o înlocuiască pe cea care a căzut la vot în Franţa şi Olanda în 2005. Noul document va fi în mare măsură similar celui vechi, dar nu se va mai numi „Constituţie“, dat fiind că un document cu acest titlu ar trebui, conform legii din mai multe ţări europene, supus votului popular în aceste ţări, deci ar exista din nou riscul să cadă la vot. Ca atare, documentul a fost rebotezat „tratat“, iar liderii va trebui să facă efortul să explice votanţilor de ce nu îi consultă nimeni.

Nici românii nu vor fi consultaţi pe aceste teme. Şi probabil că puţini ar avea o părere despre preşedinţia europeană, despre sistemul de vot sau reforma instituţională. Criticii acestor referendumuri spun că, în general, teme complicate nu trebuie supuse votului popular. Ce rost are să supui un document cu mii de articole la un vot de „da“ sau „nu“, nu vei şti în fond niciodată dacă votanţii nu decid în funcţie de un singur articol care nu le place. În cazul referendumului francez şi al celui olandez dinainte, s-a sugerat că asemenea voturi devin, de fapt, un test de simpatie sau antipatie pentru guvernul de la vremea respectivă, şi riscul este ca un şef de stat nepopular, ca Jacques Chirac, să facă să pice un referendum.

Cu toate acestea, e onest să spunem românilor europeni că ar trebui să fie mai interesaţi de ce conţin asemenea tratate şi că e normal să aibă măcar acele cunoştinţe care permit un vot avizat pentru Parlamentul european. Tratatul priveşte viaţa tuturor, el stabileşte zone de decizie care nu mai aparţin parlamentului românesc, deci care nu vor mai fi niciodată influenţate de alege