V. CONSTANTIN, de 32 ani, din comuna Calarasi, a sesizat faptul ca, consateanca sa P. PARASCHIVA, de 73 ani, pensionara, a fost gasit decedata în locuinta sa, prezentând leziuni la nivelul fetei.In urma efectuarii necropsiei, s-a concluzionat ca moartea susnumitei a fost violenta si s-a datorat insuficientei respiratorii acute ca urmare a unei asfixii mecanice prin comprimarea cailor respiratorii cu mâna. Din cercetarile efectuate a rezultat ca P. GHEORGHE, de 35 ani, agricultor, fara antecedente penale, nepotul victimei, care locuia impreuna cu aceasta, pe fondul consumului de bauturi alcoolice si al unui conflict generat de faptul ca matusa sa intentiona sa- i anuleze contractul de vânzare-cumparare cu clauza de întretinere, a asfixiat-o prin acoperirea cailor respiratorii cu mâna. În baza probatoriului administrat, Tribunalul Botosani a dispus arestarea preventiva a suspectului pe o perioadade 30 zile sub aspectul savârsirii infractiunii de “omor calificat”.
Autori: A.B.
V. CONSTANTIN, de 32 ani, din comuna Calarasi, a sesizat faptul ca, consateanca sa P. PARASCHIVA, de 73 ani, pensionara, a fost gasit decedata în locuinta sa, prezentând leziuni la nivelul fetei.In urma efectuarii necropsiei, s-a concluzionat ca moartea susnumitei a fost violenta si s-a datorat insuficientei respiratorii acute ca urmare a unei asfixii mecanice prin comprimarea cailor respiratorii cu mâna. Din cercetarile efectuate a rezultat ca P. GHEORGHE, de 35 ani, agricultor, fara antecedente penale, nepotul victimei, care locuia impreuna cu aceasta, pe fondul consumului de bauturi alcoolice si al unui conflict generat de faptul ca matusa sa intentiona sa- i anuleze contractul de vânzare-cumparare cu clauza de întretinere, a asfixiat-o prin acoperirea cailor respiratorii cu mâna. În baza probatoriului administrat, Tribunalul Botosani a dispus arestarea preventiva a suspectulu