Cei trei pugilişti români acuzaţi că au încercat să fure dintr-un magazin din Chicago, în timp ce se aflau la Campionatele Mondiale, susţin că sunt nevinovaţi şi că au fost excluşi din boxul amator fără motiv. Bogdan Dinu, Ronald Gavril şi Iulian Stan au afirmat, la sosirea în ţară, că şi-au angajat avocaţi care le vor dovedi nevinovăţia.
“Toţi suntem nevinovaţi şi o vom dovedi. Avem actele necesare. Aici sunt nişte acte de la poliţia din Chicago prin care o să dovedim că nu a fost chiar aşa cum s-a scris şi cum au intrepretat toţi ziariştii. Am fost făcuţi de ruşine în ţară. Ne-am luat avocaţi şi o să se rezolve cât de curând. Nu avem cum să avem vreo interdicţie în State pentru că noi nu am fost anchetaţi de poliţie, nu avem nici o treabă cu poliţia din Chicago. În magazin a fost o neînţelegere care s-a interpretat greşit”, a declarat Dinu.
Şi antrenorul lotului naţional, Relu Auraş, le-a luat apărarea celor trei pugilişti. “Prima dată când am auzit şi noi am fost induşi în eroare şi în loc să-i înţelegem şi să-i ascultăm, să vedem ce au de spus, i-am luat ca atare, cu ceea ce au spus cei de la AIBA, i-am mutat la nu ştiu câţi kilometri de noi. Băieţii singuri, simţindu-se nevinovaţi, s-au dus la Consulatul României de la Chicago, unde au fost ascultaţi, cei de acolo şi-au dat seama că sunt nevinovaţi, le-au recomandat un avocat, care a fost la poliţie şi se pare că deja a luat o altă întorsătură toată problema. Eu sunt convins că nu sunt vinovaţi”, a spus Auraş. (D.R.)
Cei trei pugilişti români acuzaţi că au încercat să fure dintr-un magazin din Chicago, în timp ce se aflau la Campionatele Mondiale, susţin că sunt nevinovaţi şi că au fost excluşi din boxul amator fără motiv. Bogdan Dinu, Ronald Gavril şi Iulian Stan au afirmat, la sosirea în ţară, că şi-au angajat avocaţi care le vor dovedi nevinovăţia.
“Toţi suntem nevinovaţi şi o vom dov