Romănia a reuşit ca, intr-o singură săptămănă, să ofere pieţei tv şi, prin intermediul ei, intregului mapamond, două motive de atenţie sporită.
Romănia a reuşit ca, intr-o singură săptămănă, să ofere pieţei tv şi, prin intermediul ei, intregului mapamond, două motive de atenţie sporită. Pe de o parte, tragedia umană din Italia, unde o femeie a căzut victimă instinctelor primare ale unui pitecantrop, a determinat (premieră de domeniul stupefacţiei) adoptarea unui act normativ cu aplicabilitate aproape exclusivă - in ciuda negărilor de faţadă - pe cetăţenii noştri care s-au stabilit in afara graniţelor ţării. Pe de altă parte, nu ştiu in ce măsură a fost chiar premieră, dar şi ieşirea televizată de precupeaţă a lui Traian Băsescu a reuşit să ne rezerve un loc important in loja centrală a insectarului globalizat al ciudaţilor.
Nu voi detalia in acest editorial cazul de la Roma, fiindcă n-am nici cheful de a filosofa abisal pe marginea unei orori şi nici abilităţile de a mă constitui intr-un judecător imparţial al consecinţelor extinderii galopante a Uniunii Europene; decizie, după părerea mea, profund subiectivă, forţată politic şi nejustificată de vreun set de realităţi obiective. Mă voi intoarce, aşa cum Jucătorul se-ntoarce periodic la popor, la cvasimonologul găzduit in studioul B1 TV, cu o smerenie absolut greţoasă, de Radu Moraru. Mi-e greu să scriu in astfel de termeni despre un realizator pe care-l cunosc de ani de zile şi pe care m-am incăpăţănat naiv să-l preţuiesc inclusiv după ce a reuşit, in timpul referendumului pentru demiterea preşedintelui, performanţa unică de a-şi transforma sediul intr-un stadion unde suporterii portocalii căntau şi scandau orgasmic intru susţinerea idolului lor politic. Am găndit atunci - şi continui s-o fac - că fiecare poate să-şi promoveze cum crede de cuviinţă, in limitele legii, pentru că bunul-simţ nu e cuantif
