Opinia specialistului

Dr. FLORIN TUDOSE

"Am avut pacienti care au parasit cuplul, cu motivatia ca partenerul nu stie sa il mangaie si nu a facut asta niciodata"

- In practica dvs. de psihiatru s-a intamplat vreodata ca un pacient sa se planga ca sufera de lipsa mangaierilor?

- Suferinta provocata de lipsa mangaierilor este in practica mult mai frecventa decat si-ar putea cineva inchipui. Pacientii se plang de lipsa mangaierilor mai ales din partea parintilor, in perioada copilariei. Uneori ei spun: "M-am gandit ca nu sunt copilul lor, pentru ca niciodata parintii nu m-au mangaiat si nu m-au imbratisat". De asemenea, in cupluri, mangaierea este vazuta nu doar ca o cale de comunicare afectiva sau ca un preludiu erotic, ci si ca un mijloc pentru exprimarea aprecierii fata de celalalt, ca o gratificatie exceptionala sau ca un mijloc de comunicare a empatiei. Am avut pacienti care au parasit cuplul cu motivatia ca partenerul nu stie sa il mangaie si nu a facut asta niciodata.

- Se spune ca lipsa atingerilor starneste boli. De ce sunt ele asa de importante?

- Mangaierea si atingerea pielii sunt primele dovezi de iubire, primele mesaje de afectiune pe care le primim din primele ore ale vietii noastre. Pielea este cel mai mare organ de simt al omului si primul receptor care intra in functiune pentru a ne construi imaginea lumii - imagine din care nu trebuie sa lipseasca niciodata dragostea. Ochiul copilului este in primele saptamani imperfect, auzul - de asemenea, gustul si mirosul sunt monocromatice, iar analizatorul kinestezic nici macar nu functioneaza. Singura sursa "sigura" de informatii este pielea. Oricine poate sa vada bucuria copilului care este mangaiat. Suntem obisnuiti sa fim mangaiati atunci cand ceilalti vor sa-si exprime afectiunea sau cand suntem intr-un moment de impas psihologic sau bolnavi