Omul care a închis negocierile de aderare vorbeşte despre primul an al României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. El crede că în primul an de la aderare, România a regresat şi
Omul care a închis negocierile de aderare vorbeşte despre primul an al României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. El crede că în primul an de la aderare, România a regresat şi că nota de plată ar putea veni încă din 2008.
Vasile Puşcaş este doctor în istorie şi a absolvit Universitatea Babeş-Bolyai. Puşcaş şi-a câştigat notorietatea în timpul guvernării Năstase, când a fost negociatorul-şef cu Uniunea Europeană. Timp de patru ani (2000-2004) a purtat negocierile în numele României, reuşind ca la finele anului 2004 să încheie toate capitolele de aderare.
Demnitarul a publicat, în 2006, o carte despre negocierile cu UE, intitulată "Negocierile europene" (Aderarea României la Uniunea Europeană - studiu de caz). Neimplicarea în scandaluri politice şi succesul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană i-au creat o imagine specială printre politicienii români.
Probabil că o bună parte a opiniei publice aproape că nu percepe faptul că Vasile Puşcaş face parte dintr-un partid. Este totuşi deputat PSD şi unul dintre cei mai de seamă exponenţi ai "grupului de la Cluj".
- Domnule Puşcaş, aţi fost primul negociator al României cu Uniunea Europeană. Ce semnale aveţi referitoare la felul în care este percepută acum ţara noastră la Bruxelles, la aproape un an după aderare?
- Există o expresie în engleză, dar eu o s-o spun în limba română: capul jos, mâna sus. Cam aşa se vorbeşte despre prezenţa României în procesul decizional din Uniunea Europeană.
- Adică suntem de acord, fără să avem poziţie.
- Exact. Ca să formulezi o poziţie a României, trebuie să ai o structură instituţională care să pună în acelaşi loc guvernul,