În Argeş, Dolj şi Galaţi, furturile şi deşertificarea ameninţă puţinele păduri rămase Pădurile din trei judeţe (Argeş, Dolj şi Galaţi) sunt decimate zilnic de furturi. În
În Argeş, Dolj şi Galaţi, furturile şi deşertificarea ameninţă puţinele păduri rămase
Pădurile din trei judeţe (Argeş, Dolj şi Galaţi) sunt decimate zilnic de furturi. În multe dintre cazuri, hoţii sunt parteneri cu funcţionarii silvici, iar în unele zone, proprietarii de păduri au ajuns să fugă din calea celor care vin cu căruţele sau camioanele la încărcat de buşteni.
Totul se petrece sub ochii nepăsători ai oamenilor legii şi ai unei justiţii care, de cele mai multe ori, preferă să fie indulgentă, situându-se, indirect, de partea infractorilor. În urma ferăstraielor şi a grămezilor de copaci tăiaţi, vin inundaţiile, alunecările de teren şi deşerturile.
GALAŢI
Cu Dunăre, dar fără pădure
La Galaţi, suprafaţa împădurită aflată în momentul de faţă în evidenţele Direcţiei Silvice depăşeşte cu puţin 37.000 de hectare, din care aproape 25.000 fac parte din fondul forestier de stat.
Aproape 13.000 ha de pădure au fost defrişate în Galaţi în ultimii ani. Furturile sunt zilnice, dar în judeţ nu s-au încheiat contracte de pază decât pentru 44,3% din suprafeţele retrocedate foştilor proprietari. În regiunea
Buciumeni, localitate înconjurată de comunităţi cu populaţie preponderent rromă, pădurile au fost aproape distruse, în timp ce defrişările de la Brăhăşeşti şi Rediu sunt obişnuite.
Recent, Primăria Galaţi a dat undă verde defrişării pădurii situate pe malul Siretului, prin acordarea unui certificat de urbanism pentru construirea unui centru comercial cu o suprafaţă de 19 ha. Agenţia de Protecţia Mediului Galaţi a încercat să se opună defrişărilor, iar Mihai Turcu, directorul APM Galaţi, s-a declarat "deosebit de surprins" referitor la atitudine