Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Musharraf instituie starea de urgenţă în Pakistan

Publicat in Adevarul, luni 5 noiembrie 2007 ·

Generalul a suspendat Constituţia şi alegerile de anul viitor, iar poliţia a început arestarea opozanţilor Preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, a decretat sâmbătă starea de

Generalul a suspendat Constituţia şi alegerile de anul viitor, iar poliţia a început arestarea opozanţilor

Preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, a decretat sâmbătă starea de urgenţă. Într-o alocuţiune televizată, şeful statului a declarat că a luat această decizie deoarece terorismul şi extremismul au atins un punct culminant, iar suveranitatea ţării este în joc.

Instaurarea acestei măsuri intervine în condiţiile în care Curtea Supremă era pe punctul de a-şi anunţa decizia în legătură cu validitatea participării generalului Musharraf la alegerile prezidenţiale din 6 octombrie.

"Pakistanul a ajuns într-un punct periculos şi traversează o criză internă. Terorismul şi extremismul sunt la apogeul lor", a afirmat Musharraf, evocând ultimul val de atentate sinucigaşe din Pakistan, soldate cu 420 de morţi, din luna iulie până în prezent. Totodată, el s-a plâns de paralizarea activităţii guvernului, provocată de ingerinţele judiciare ale unei Curţi Supreme ostile. De altfel, Curtea Supremă a ordonat suspendarea stării de urgenţă.

Drept răspuns, guvernul l-a înlocuit pe preşedintele Curţii, Iftikhar Chaudry, care a mai fost suspendat şi pe 9 martie, pentru a fi reinstalat după ample manifestanţii de sprijin în întreaga ţară. Potrivit ordinului prezidenţial, Constituţia a fost suspendată şi au fost impuse restricţii presei. Orice comentariu defăimător la adresa preşedintelui, guvernului sau forţelor armate este interzis.

Comunicaţiile telefonice mobile şi terestre, precum şi transmisia anumitor posturi private de televiziune au fost întrerupte în primele ore după anunţarea stării de urgenţă. De asemenea, a fost suspendată organizarea alegerilor legislative

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 27 minute
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

#Alegeri Prezidențiale 2024 George Simion şi-a exercitat dreptul la vot la Consulatul României de la Roma

Ziua Constanta acum 27 minute
George Simion şi-a exercitat dreptul la vot pentru alegerile prezidenţiale, în Diaspora, la Consulatul României de la Roma. "Am venit să votez la Roma, din respect pentru românii care trăiesc în străinătate. Sunt români adevăraţi, care merită să fi

UPDATE Circulaţia pe Autostrada A1, închisă de vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada, a fost reluată

News.ro acum 2 ore
Circulaţia rutieră pe Autostrada A1, închisă, vineri dimineaţă, între nodurile rutiere Boiţa şi Cisnădie, din judeţul Sibiu, din cauza vântului puternic care viscolea zăpada din apropierea carosabilului, a fost reluată, informează Centrul Infotrafic

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

HotNews acum 2 ore
China îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, începând cu 30 noiembrie 2024 şi până la 31 decembrie 2025, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la

Artistul care a vândut o banană lipită de perete pentru 6,2 milioane de dolari spune că opera sa este o „provocare”

HotNews acum 4 ore
Artistul italian care a creat celebra „banană lipită cu bandă adezivă de perete”, vândută săptămâna aceasta pentru 6,2 milioane de dolari, a declarat într-un interviu publicat vineri că lucrarea este o „provocare” și o invitație de a aprecia adevăra

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum o ora
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Electrica şi compania Esyasoft din Abu Dhabi înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitalizării reţelelor electrice

News.ro acum 2 ore
Grupul Electrica şi Grupul Esyasoft (din Abu Dhabi), specializat în furnizarea de soluţii de modernizare şi automatizare a reţelei end-to-end, prin tehnologii Smartgrid, înfiinţează o companie dedicată tehnologiilor de stocare a energiei şi digitali

Recomandări pentru şoferi ale poliţiştilor rutieri, în contextul codului roşu de viscol puternic şi ninsori abundente din unele zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii rutieri le fac şoferilor o serie de recomandări atunci când pleacă la drum, în contextul avertizărilor meteorologice de viscol puternic şi ninsori abundente în mare parte din ţară. Astfel, Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează

Vremea

București
acum

vin.

3°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

11°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°