Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiovenii n-au mai câştigat

Publicat in GAZETA de SUD, luni 5 noiembrie 2007 ·

Divizionarele A craiovene de handbal nu au reuşit să se impună în partidele disputate în weekend. La feminin, SCM a obţinut sâmbătă doar un egal în deplasarea de la Universitatea Reşiţa, scor 28-28 (19-13). Fără două jucătoare de bază, Rădoi şi Ţichelea, formaţia antrenată de Gheorghe Sbora a fost dominată în primă repriză, dar în partea a doua şi-a revenit. „Am fost egalaţi în ultima secundă. În prima repriză nu am jucat cum trebuia. Fetele au mers la Reşiţa cu mentalitatea că gazdele nu au nici o victorie, iar asta era să ne coste. Nu este nimic grav că am făcut egal cu Reşiţa, tot pe locul doi am rămas“, a precizat profesorul Sbora.

La masculin, CS Universitatea Craiova a pierdut ieri disputa de pe teren propriu cu SCM Braşov, scor 29-33 (13-19). Oaspeţii se impuseseră şi în meciul tur, dar la o diferenţă mai mare. Şi după această rundă, prima din retur, echipa olteană se menţine pe poziţia a treia, după CS H&V Piteşti şi SCM Braşov. Antrenorii Paul Stuparu şi Cătălin Popescu au trimis ieri în teren jucătorii: Tîrnă, Trancă, Bîrlogeanu (4 goluri), Cordescu (6), Dodon (1), Dragomir (1), Mărgineanu, R. Mihai, Mincan (7), Niţu (2), Pascu (3), Păun şi Şerban (5). Divizionarele A craiovene de handbal nu au reuşit să se impună în partidele disputate în weekend. La feminin, SCM a obţinut sâmbătă doar un egal în deplasarea de la Universitatea Reşiţa, scor 28-28 (19-13). Fără două jucătoare de bază, Rădoi şi Ţichelea, formaţia antrenată de Gheorghe Sbora a fost dominată în primă repriză, dar în partea a doua şi-a revenit. „Am fost egalaţi în ultima secundă. În prima repriză nu am jucat cum trebuia. Fetele au mers la Reşiţa cu mentalitatea că gazdele nu au nici o victorie, iar asta era să ne coste. Nu este nimic grav că am făcut egal cu Reşiţa, tot pe locul doi am rămas“, a precizat profesorul Sbora.

La masculin, CS Universitatea Craiova a pierdut ieri disputa d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum o ora
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 23 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 4 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

16°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

14°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°