Studenţii non-UE plătesc sute de dolari lunar pentru a învăţa în România
4.326 de studenţi străini învaţă, în acest an universitar, în România. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt din Tunisia – 796, Israel – 478 şi Grecia – 351. Mulţi tineri au venit din state asiatice sau africane pentru a studia în România: 152 din Nigeria, 131 din Siria, 272 din Turcia, 122 din Maroc, 189 din India, 113 din Iran, 87 din China.
Nici studenţii germani sau francezi nu lipsesc, deşi sunt în număr ceva mai mic: 60, respectiv 42. La toţi aceştia se adaugă alţi 7.029 de studenţi străini, care sunt, însă, de etnie română. Şi la masterat sau doctorat, sunt studenţi străini: 151 la master, 494 rezidenţi, 179 doctoranzi la zi şi 616 doctoranzi, la fără frecvenţă. Din acest an, studenţii străini, care provin din state membre UE, beneficiază de acelaşi regim ca şi studenţii români.
Cu alte cuvinte, ei nu mai plătesc taxele de şcolarizare, pe care le plăteau toţi străinii. Ceilalţi, însă, plătesc sute de euro lunar, pentru a studia aici. Pentru învăţământul tehnic şi economic, taxa e de 320 de dolari lunar. Învăţământul medical şi farmaceutic ajunge la 380 de dolari pe lună, iar cel de teatru şi regie, la 760 de dolari lunar.
Susţinerea diplomelor de licenţă şi a tezelor de doctorat le mai scoate studenţilor străini din buzunar între 805 şi 1.550 de dolari. (M.C.)
Studenţii non-UE plătesc sute de dolari lunar pentru a învăţa în România
4.326 de studenţi străini învaţă, în acest an universitar, în România. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt din Tunisia – 796, Israel – 478 şi Grecia – 351. Mulţi tineri au venit din state asiatice sau africane pentru a studia în România: 152 din Nigeria, 131 din Siria, 272 din Turcia, 122 din Maroc, 189 din India, 113 din Iran, 87 din China.
Nici studenţii germani sau francezi nu lipsesc, deşi sunt în număr ceva mai mic: 60, re