Situatia romanilor din Italia nu este o problema doar din punct de vedere social, economic, cultural sau moral ? zonele principale de analiza din aceste zile, ci si din punctul de vedere al legitimitatii statale. Si aici avem in fata doua expresii ale acestei legitimitati ? cea a statului italian si cea a statului roman. Iar analiza ar trebui sa masoare modul in care aceste doua entitati au reusit sa-si indeplineasca obiectivele, unul dintre ele fiind acela de legatar al contractului social si de garant al iesirii din starea naturala.
Forma de organizare politica a unei societati apare ca forma de reactie fata de starea naturala, cea in care se impune cine este cel mai puternic, majoritatea impotriva minoritatii, justitia proprie. In starea na-turala, fiecare individ in parte isi face propria lege si tot el este cel care o pune in aplicare. Pentru a scapa de aceasta stare, organizarea politica a presupus delegarea de catre fiecare individ a dreptului de utilizare a fortei si acceptarea de comun acord a unui set unitar de reguli. In timp, statul a preluat aceasta forma de organizare politica, fiind cel care detine monopolul utilizarii legitime a fortei intr-o comunitate. Restul sunt detalii. Cazul din Italia este o expresie a unei crize, in care un individ (in cazul de fata, un cetatean roman de etnie roma) a iesit din comunitatea instituita de regulile statale si, printr-o ilegalitate, a reintrat in "starea naturala". Ce se intampla in acest caz? Cum se reactioneaza, astfel incat ceilalti cetateni sa simta ca increderea cu care au investit statul nu este tradata si ca acesta poate fi pastrat in continuare ca forma de gestionare a puterii? In situatia noastra, cazul este complicat de existenta nu doar a unui stat, cel italian, ci si a altui stat, cel roman, precum si a unei comunitati suprastatale, Uniunea Europeana. Dar, la limita, problema este rezumata la
