Balul de caritate „Primul Dar” a ajuns la cea de a treia ediţie, pentru acest an organizatorii având în vedere ajutorarea a 20 de copii de la Liceul de Artă şi de la secţia de Muzică. Iniţiatoarele acestui bal sunt membrele Organizaţiei de Femei a PD Braşov. Preşedinta acestei organizaţii, Carmen Ferghete Ţop (foto medalion), spune că au fost date deja 250 de invitaţii, la preţul de 150 de lei, dar speră că până în seara balului, care va avea loc în data de 9 noiembrie, vor mai fi cumpărate şi alte invitaţii. „Invitaţiile au fost cumpărate de politicieni, de oameni de afaceri, care vor avea ocazia să contribuie cu sume şi la tombola şi la licitaţiile care vor fi organizate pentru diverse obiecte. Sper că vom reuşi să strângem o sumă frumoasă de bani, pentru ca aceşti copii, elevi ai claselor III – VIII, să aibă bani pentru a-şi cumpăra ce au nevoie”, ne-a declarat Carmen Ferghete Ţop. În acest an, elevii au fost selectaţi de la Liceul de Artă, în funcţie de premiile pe care le-au câştigat, nu după rezultatele la învăţătură. Pe lângă micii artişti, vor mai fi ajutaţi şi olimpici la disciplinele română, geografie, matematică şi fizică.
La prima ediţie au fost ajutaţi zece copii, cu câte 1.000 de lei, iar alţi trei copii au primit câte o bursă, de câte 1.000 de lei pe lună, fiind vorba de elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură, dar cu familii cu dificultăţi financiare. La cea de a doua ediţie, cea de anul trecut, 15 elevi au fost ajutaţi cu câte 1.200 de lei. Balul de caritate „Primul Dar” a ajuns la cea de a treia ediţie, pentru acest an organizatorii având în vedere ajutorarea a 20 de copii de la Liceul de Artă şi de la secţia de Muzică. Iniţiatoarele acestui bal sunt membrele Organizaţiei de Femei a PD Braşov. Preşedinta acestei organizaţii, Carmen Ferghete Ţop (foto medalion), spune că au fost date deja 250 de invitaţii, la preţul de 150 de lei, dar spe