Cristian Mihai CHIS
Stie oricine ca politica, de unde ai apuca-o si pe unde ai masura-o, este produsul intereselor economice, iar daca e practicata asa, de amorul artei si pentru linistea sufletului, genereaza trairi care nu de putine ori tulbura pana la fibrilatie mersul societatii.
Unde incepe, insa, si unde trebuie sa se termine emotia, daca esti un demnitar responsabil? Daca decenta nu fixeaza ascutimea mintii, limite nu exista.
Fara indoiala, cand a initiat decretul-lege ce permite expulzarea din Italia a strainilor care pericliteaza securitaea publica, Romano Prodi a actionat sub imperiul presiunii emotionale fantastice generate de opinia publica din Peninsula.
O fi fost o presiune emotionala mare si asupra lui Adrian Cioroianu cand se uita el la desertul din nordul Egiptului si calcula cate hectare i-ar trebui ca sa indese in ele tiganimea care provoaca frisoane din ce in ce mai prelungi continentului.
Dar cat de emotionat sa fii tu, ministru de Externe, ca sa vorbesti despre formarea de batalioane de munca pentru categoriile indezirabile, si cat de istoric, astfel incat sa nu realizezi ca actiunea la care te referi cu nonsalanta se numeste deportare?
Si cat de lipsit de discernamant sa fii, ca sa nu zic prost, astfel incat sa nu realizezi care pot fi consecintele declaratiilor tale din calitatea de sef al diplomatiei unei tari?
In loc sa demisioneze in liniste si sa se ascunda o perioada, Adrian Cioroianu vine la televizor si explica faptul ca a fost emotionat, ca e om si el, si ca nu s-a referit la nici o categorie etnica (cine l-a crezut?), ci la violatori si pedofili, care i se par a fi "categoria infractionala cea mai de jos".
Insa daca Romano Prodi a fost prizonierul presiunii emotionale create de opinia publica italiana, spunand ca se gandeste la siguranta ce
