Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunt posesive şi cicălitoare, dar nu poţi trăi fără ele

Publicat in Gandul, marți 6 noiembrie 2007 ·

Studenţii spun că cel mai important lucru la o fată sunt fundul şi sânii

Elevii cred că fetele sunt mai silitoare şi miros frumos

Frumoase şi sofisticate, un pic cam dificile, de multe ori cicălitoare şi superficiale, aşa sunt văzute fetele de către reprezentanţii sexului tare. Deşi, în general, părerile sunt împărţite, băieţii sunt cu toţii de acord asupra unui lucru: fizicul e punctul forte al duduilor.

„Când văd o fată, prima dată, mă uit la fundul ei, dacă o privesc din spate, şi la sâni, dacă e cu faţa la mine. Normal, că principalul motiv pentru care îmi plac fetele este că sunt drăguţe. Mai au ele şi defecte, cum ar fi faptul că, dacă sunt într-o relaţie, se implică prea mult, şi încearcă să te schimbe. Vor să li se acorde prea multă atenţie şi te trezeşti că ajungi sclavul lor”, e de părere Cosmin, student în anul II, la Facultatea de Electronică.

Şerban, de la Facultatea de Automatică, spune, la rându-i, despre fete că sunt frumoase, atunci când ştiu să se dichisească şi că sunt demne de dispreţuit, atunci când li se dă, pe mână, o maşină: „În primul rând, fetele sunt o prezenţă plăcută oriunde, în afara situaţiei, când se află la volan. În trafic, eu sunt cel mai mare misogin, pentru că femeile conduc, prea mult după reguli şi mai mult îi încurcă pe cei din jur. Cel mai mult îmi place, la o fată, cum se mişcă şi cum ştie să pună ţoalele pe ea. E adevărat că cel mai important este felul cum arată la corp, dar eu unul mă uit, în primul rând, la faţa unei femei. Nu îmi plac, în schimb, fetele care fumează şi care înjură. Cred că cel mai rău lucru pe care poate să îl facă o fată e să ia din apucăturile bărbăteşti”.

Tocilare, dar şi cochete

Deşi par ceva mai moderaţi decât colegii lor mai mari din facultăţi, şcolarii au şi ei păreri împărţite în ceea ce priveşte reprezentantele sexului frumos. Marius, elev în clasa a XII-a, are

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, prima reacție după rezultatele exit poll la alegerile prezidențiale: ,,Am spus că nu facem politică, ci facem istorie și s-a adeverit”| VIDEO

Libertatea acum 24 minute
Călin Georgescu, candidatindependent la Președinția României, a făcut duminică, 24 noiembrie, primele declarații după rezultatele exit poll.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum o ora
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 5 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 4 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 4 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 4 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°