Prestigioasa revistă americană "Time" a declarat telefonul mobil iPhone drept "invenţia anului 2007". Redactorii americani au apreciat designul special, interfaţa cu ecran senzitiv, fără
Prestigioasa revistă americană "Time" a declarat telefonul mobil iPhone drept "invenţia anului 2007". Redactorii americani au apreciat designul special, interfaţa cu ecran senzitiv, fără precedent, dar şi pentru primul pas făcut de companie către era "mobile computing".
Editorii "Time" spun că iPhone nu este nici pe departe un telefon perfect, însă, spun ei, cu toate acestea, terminalul Apple a schimbat industria.
Asta pentru că toţi marii producători au introdus ori anunţă lansarea unor terminale similare ce sunt inspirate după iPhone.
"Are tastatura de pe touch-screen prea greu de utilizat, este prea masiv pentru un telefon mobil de ultimă generaţie, nu are messenger, nu funcţionează cu e-mailul de la servici şi este, în general, blocat pentru operatorii cu care Apple nu a semnat acorduri".
Aceasta este concluzia celor de la "Time", care spun că în ciuda acestor mari "scăpări", iPhone este gadgetul care a reuşit, încă o dată, să schimbe jocurilor marilor companii din domeniu.