Ieri, consilierul local PD Ladislau Hathazi a criticat decizia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, de a nu finanţa achiziţionarea unui angiograf pentru un spital din Braşov, aceasta fiind „dovada indiferenţei mai-marilor liberali faţă de sistemul de sănătate”. „Zilele trecute a fost ministrul Nicolăescu la Braşov şi ne-a spus că Braşovul nu va mai primi angiograf, aparat absolut necesar tratării bolilor de inimă. La anul, vor fi date zece astfel de aparate în ţară, dar Braşovul este din nou uitat de guvernul liberal”, susţine Ladislau Hathazi. Acesta a spus că, din proprie experienţă ştie cum se simte un pacient bolnav de inimă din Braşov, când aici i se fac doar analizele sumare, iar apoi este trimis în alte centre medicale din ţară. „Acolo nu cunoşti pe nimeni, eşti respins de la internare şi nu poţi merge oricând se poate. Iar în Braşov nu există aparatura necesară, astfel că medicii braşo-veni specializaţi în cardiologie lucrează la Târgu Mureş”, a mai spus Hathazi, menţionând faptul că utilarea Clinicii de Cardiologie ar ajuta nu numai judeţul Braşov, ci şi alte patru judeţe din jur. Ieri, consilierul local PD Ladislau Hathazi a criticat decizia ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, de a nu finanţa achiziţionarea unui angiograf pentru un spital din Braşov, aceasta fiind „dovada indiferenţei mai-marilor liberali faţă de sistemul de sănătate”. „Zilele trecute a fost ministrul Nicolăescu la Braşov şi ne-a spus că Braşovul nu va mai primi angiograf, aparat absolut necesar tratării bolilor de inimă. La anul, vor fi date zece astfel de aparate în ţară, dar Braşovul este din nou uitat de guvernul liberal”, susţine Ladislau Hathazi. Acesta a spus că, din proprie experienţă ştie cum se simte un pacient bolnav de inimă din Braşov, când aici i se fac doar analizele sumare, iar apoi este trimis în alte centre medicale din ţară. „Acolo nu cunoşti pe nimeni, eşti resp