Avocatura din România „îmbracă” roba europeană. Reunită la sfârşitul lunii trecute, Comisia Permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) a luat decizia aplicării pe teritoriul României a Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.
Potrivit hotărârii UNBR, Codul deontologic al avocaţior din Uniunea Europeană se va aplica în România, începând de la data de 1 ianuarie 2007, ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român. Codul european al avocaţilor a fost adoptat în octombrie 1998 şi a fost modificat, ultima oară, în mai 2006.
Codul avocatului european, publicat pe site-ul UNBR, conţine cinci capitole şi reglementează relaţiile cu clienţii, cu magistraţii şi relaţiile dintre avocaţii confraţi din statele membre UE. „Avocatul recunoaşte drept confrate pe orice avocat dintr-un alt Stat Membru şi manifestă faţă de acesta un comportament colegial şi loial”, se arată, printre altele, în Codul deontologic european adoptat de avocaţii români. (I.C.)
Avocatura din România „îmbracă” roba europeană. Reunită la sfârşitul lunii trecute, Comisia Permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) a luat decizia aplicării pe teritoriul României a Codului deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană.
Potrivit hotărârii UNBR, Codul deontologic al avocaţior din Uniunea Europeană se va aplica în România, începând de la data de 1 ianuarie 2007, ca fiind şi Codul deontologic al avocatului român. Codul european al avocaţilor a fost adoptat în octombrie 1998 şi a fost modificat, ultima oară, în mai 2006.
Codul avocatului european, publicat pe site-ul UNBR, conţine cinci capitole şi reglementează relaţiile cu clienţii, cu magistraţii şi relaţiile dintre avocaţii confraţi din statele membre UE. „Avocatul recunoaşte drept confrate pe orice avocat dintr-un alt Stat Membru şi manifestă faţă de acesta un comportament co