Formaţia la care evoluează mijlocaşul român Daniel Pancu, Bursaspor, a învins duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa la care este legitimat Giani Kiriţă, Ankaragucu, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului Turciei. Pancu a fost titular la Bursaspor, fiind schimbat în minutul 56 cu Omer Aysan, iar Giani Kiriţă a fost integralist la Ankaragucu. Golurile au fost înscrise de Sumulikoski (’20) şi Tum (’64) pentru Bursaspor, respectiv Jaba (’54) pentru Ankaragucu.
La finalul partidei de la Bursa, Daniel Pancu le-a cerut scuze suporterilor după ce aceştia şi-au arătat nemulţumirea în privinţa evoluţiei sale.
„În fotbal se mai întâmplă astfel de lucruri. Astăzi nu am jucat bine. Nici eu nu sunt mulţumit de evoluţia mea. Le cer scuze suporterilor. Dacă aş fi fost în locul lor, aş fi reacţionat la fel“, a spus Pancu.
Fotbalistul român a fost apărat de tehnicianul Samet Aybaba: „Pancu este singurul nostru jucător care ţine mingea în faţă şi îl vom susţine“.
Formaţia la care evoluează mijlocaşul român Daniel Pancu, Bursaspor, a învins duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa la care este legitimat Giani Kiriţă, Ankaragucu, într-un meci din etapa a 11-a a campionatului Turciei. Pancu a fost titular la Bursaspor, fiind schimbat în minutul 56 cu Omer Aysan, iar Giani Kiriţă a fost integralist la Ankaragucu. Golurile au fost înscrise de Sumulikoski (’20) şi Tum (’64) pentru Bursaspor, respectiv Jaba (’54) pentru Ankaragucu.
La finalul partidei de la Bursa, Daniel Pancu le-a cerut scuze suporterilor după ce aceştia şi-au arătat nemulţumirea în privinţa evoluţiei sale.
„În fotbal se mai întâmplă astfel de lucruri. Astăzi nu am jucat bine. Nici eu nu sunt mulţumit de evoluţia mea. Le cer scuze suporterilor. Dacă aş fi fost în locul lor, aş fi reacţionat la fel“, a spus Pancu.
Fotbalistul român a fost apăr