Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputaţii germani vor o mărire de salariu

Publicat in Gandul, marți 6 noiembrie 2007 ·

Deşi membrii marii coaliţii guvernamentale germane – SPD, CDU şi CSU - au opinii diferite în aproape toate problemele – ajutorul de şomaj, reformarea serviciilor de sănătate şi a sistemului de pensii - există una în care atât social-democraţii, cât şi conservatorii sunt de acord – necesitatea de a li se mări salariile de parlamentari. La ora actuală, indiferent cărui partid aparţin, ei încasează lunar 7000 de euro brut, la care se adaugă diferite indemnizaţii pe care nici măcar nu trebuie să le deconteze. Dar, ţinând cont de creşterea costurilor vieţii, deputaţii au cerut ca această sumă să crească cu 10 la sută, deci un plus de 700 de euro. Propunerea comună a fost prezentată preşedintelui Bundestagului, Norbert Lammert.

Toată lumea recunoaşte că o majorare ar fi necesară, dar suma de 700 de euro este considerată exagerată. De aceea, opoziţia din Bundestag care, de altfel, va profita şi ea de această măsură, a criticat iniţiativa şi a cerut formarea unei comisii independente care să studieze legalitatea acestei cereri. Ultimul cuvânt îi aparţine lui Norbert Lammert, politician conservator, înclinat mai degrabă către austeritate, spune presa germană. Potrivit unor informaţii neconfirmate, el va refuza cererea , considerând că, pe fondul tensiunilor politice şi sociale din Germania, o astfel de pretenţie nu se justifică. (E.G.)

Deşi membrii marii coaliţii guvernamentale germane – SPD, CDU şi CSU - au opinii diferite în aproape toate problemele – ajutorul de şomaj, reformarea serviciilor de sănătate şi a sistemului de pensii - există una în care atât social-democraţii, cât şi conservatorii sunt de acord – necesitatea de a li se mări salariile de parlamentari. La ora actuală, indiferent cărui partid aparţin, ei încasează lunar 7000 de euro brut, la care se adaugă diferite indemnizaţii pe care nici măcar nu trebuie să le deconteze. Dar, ţinând cont de creş

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea, preluată cu ambulanța de la penitenciarul Târgșor și dusă la spital în Ploiești

HotNews acum 51 minute
Elena Udrea a fost internată la Spitalul Județean din Ploiești după ce a acuzat o stare de rău pe fondul unor dureri abdominale, potrivit Agepres. Surse medicale au declarat pentru news.ro că Udrea a suferit o colică abdominală. Ea este internată pe

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții de Sfinții Petru și Pavel

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Pe 29 iunie, în calendarul creștin ortodox sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În satul tradițional, sărbătoarea era considerată atât de important

Ucraina, sub asediu total. Atac aerian masiv, un avion de vânătoare F-16 doborât

HotNews acum 2 ore
Rusia a folosit sute de drone, rachete de croazieră și balistice pentru a ataca vestul, sudul și centrul Ucrainei în timpul nopții, distrugând case și infrastructura și rănind cel puțin șase persoane, au declarat duminică autoritățile locale, confor

VREME la extreme în România. ANM anunță caniculă, dar și vijelii / Cod Galben de vânt duminică

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică un cod galben de vânt puternic și un altul de caniculă în mai multe județe din țară. Potrivit meteorologilor, duminică, de la ora 11.00 și până la ora 21.00, va fi în vigoare un cod galben de i

UPDATE - Cod galben de vânt puternic, în judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei/ Cod galben de caniculă, luni, în judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt/ În Bucureşti, vremea va fi călduroasă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, pentru duminică, o atenţionare Cod galben de vânt puternic, pentru 13 judeţe din Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, unde se vor atinge viteze de 50-70 de kilometri pe oră, la rafală. Luni, va fi în vigoare un Cod galben de c

Gică Hagi este socru mic. Fiica sa, Kira se căsătorește astăzi. Nuntă ca-n povești la Cernica, unde sunt așteptați 1.000 de invitați

Gandul acum o ora
Kira Hagi este mireasă în această duminică. Fiica lui Gică Hagi se căsătorește cu alesul inimii sale, Thomas Ferfelis, logodnicul ei grec. Cei doi s-au cunoscut pe când erau liceeni, dar după ce au absolvit, ambii au luat-o pe drumuri diferite. Kira

Elevii şi studenţii protestează duminică, în București, faţă de tăierea burselor

HotNews acum 5 ore
Elevii şi studenţii vor protesta duminică, în Capitală, faţă de scăderea fondului de burse, ei urmând să plece în marş din Piaşa Universităţii către sediul Guvernului. „Duminică, 29.06.2025, de la ora 20:00, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studen

Donald Trump cere din nou anularea procesului de corupție care îl vizează pe Benjamin Netanyahu. „Nu vom tolera acest lucru”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că nu va „tolera” continuarea procesului pentru corupţie împotriva prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, a cărui anulare a solicitat-o, relatează Agerpres.

Raed Arafat, după exercițiul SEISM 2025 Cât durează evacuarea unui spital cu 400 de paturi, în cazul unui cutremur major

Ziua Constanta acum 12 minute
Timp de cinci zile a avut loc exercițiul SEISM 2025. Acesta a avut ca scop modalitatea de a gestiona cât mai bine un posibil cutremur major în România. Raed Arafat a explicat, într-un interviu pentru News.ro, că în câteva săptămâni vor veni și concl

Franţa extinde interdicţia fumatului pe plaje, în parcuri şi în staţiile de autobuz

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fumatul este interzis în staţiile mijloacelor de transport în comun, parcuri şi pe plajele de pe tot cuprinsul Franţei, în cadrul extinderii măsurilor pentru descurajarea acestui obicei nesănătos, tr

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/29°
lun.

21°/34°
mar.

19°/29°
mie.

17°/29°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

14°/27°
Constanta
acum

26°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/27°
lun.

17°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/33°
lun.

20°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°